New Profesional Consult 930 x 122

Arges

DISTRACȚIE ȘI CONTROVERSE LA BALUL DE LA ʺBRĂTIANUʺ!

Vineri seara a avut loc mult discutatul Bal al Bobocilor organizat de elevii Colegiului Naţional “I.C. Brătianu” din Pitești.

Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!

Organizatorii balului au fost coordonaţi de preşedintele Consiliului Elevilor, Roxana Voica (clasa a XI-a A). În locaţia aleasă pentru desfășurarea evenimentului, restaurantul Rehoma, au fost prezenţi în jur de 400 de invitaţi, elevi şi profesori ai colegiului. Invitată specială a fost Ami, interpreta cunoscutei melodii “Otra vez”.

Deşi în anii trecuţi Balul Bobocilor era un prilej de bucurie pentru toţi elevii liceului, anul acesta au sărbătorit doar cei din clasa a noua. Soluţia de compromis a fost găsită de conducerea liceului după mai multe discuţii cu organizatorii balului. Decizia finală a fost ca intrarea să le fie permisă doar elevilor de clasa a noua, iar costul biletului s-a ridicat la 50 de lei. Tot o decizie atipică a fost şi faptul că profesorii au trebuit să-şi achite personal biletul de intrare, chiar dacă în anii precedenţi ei s-au aflat pe lista de invitaţi a elevilor.

Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!

Chiar şi aşa, atmosfera a fost una plăcută, iar “bobocii” s-au bucurat de petrecere. Ca orice seară de bal, şi aceasta s-a încheiat cu încoronarea celei mai frumoase dintre elevele de clasa a noua. Numele ei este Alexandra Ștefania Dumitrescu. Are 15 ani și învață în clasa a IX-a G. “Mister- ul“ balului a fost desemnat Alexandru Ionuţ Marinescu, din clasa a IX-a F. Ambii sunt în clase cu profil de matematică-informatică.

 

PIZZERIA SAPORI 555 222
New Profesional Consult 570×90