EcoMoto 930×122

    Orchestra

    Filarmonica din Ploieşti – un concert excepţional

    În adolescenţa mea ploieşteană nu pre am avut legături cu Filarmonica locală, nu mă atrăgea încă muzica simfonică. Ştiam ca toţi ploieştenii că Paul Constantinescu căruia îi poartă numele era un important compozitor ploieştean. Este o orchestră matură având aproape 60 de ani de existenţă.

    Iată că prin eforturile presei şi a diligenţelor conducerii filarmonicilor celor două oraşe concitadinii mei piteşteni au avut prilejul să-i asculte astă seară 14 aprilie 2011. Asta şi cu prilejul Simfoniei lalelelor.

    Şi prietenii ploieşteni au venit cu un program excepţional şi nu mă feresc să-l consider ca fiind un eveniment deosebit pentru melomanii piteşteni.

    Dirijorul Ovidiu Bălan, care ne-a mai onorat la pupitrul orchestrei filarmonicii piteştene a ales un program de mare respiraţie şi aleasă muzicalitate.

    Programul s-a deschis cu Uvertura la opera Nunta lui Figaro. Este o bucată extrem de populară care prin aerul furtunos şi alert ne introduce în simpaticele aventuri ale bărbierului Figaro, personaj celebru al lui Beaumarchais care anunţă viitoarele zguduiri ale Revoluţiei franceze.

    A urmat unul din cele mai frumoase concerte de vioară Concertul pentru vioară în Re major op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski. Radu Mihăileanu i-a dedicat un film acestui splendid concert, de o melancolie şi de un dramatism care n-are egal. Solistul Gabriel Croitoru s-a achitat cu dăruire şi rafinament de partea solistică. El a fost ovaţionat de sala entuziastă şi ne-a oferit ca bis Balada lui Ciprian Porumbescu într-o variantă acompaniat de orchestră.

    În partea a doua a serii am avut şansa să reîntâlnim pe marele titan al muzicii. Am avut ocazia să ascultăm Simfonia a 5-a de Beethoven. Simfonia Destinului cum este mai cunoscută este o piesă muzicală  care începe cu sentimentul că la uşa ta bate destinul, este extrem de vioaie şi care te pune în alertă.  Urmează partea a doua care are accente maiestuoase, imperiale. Simfonia se sfârşeşte într-un tempo triumfal. Sala a aplaudat prelungit performanţa Filarmonicii ploieştene.

    Gabriel_Croitoru

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3