Fonetic Quintet

Miercuri 11mai 2011 pe vremea asta foarte schimbătoare Filarmonica din Piteşti ne-a oferit un program de cameră. După cum spune programul de seară muzica de cameră era apanajul nobilimii şi se cânta la castele şi palate. Existau orchestrele de coarde şi ansamblul de suflători sau lemne. Denumirea cvintetului ca de lemne nu este absolut exactă, sunt două instrumente flautul şi cornul care sunt din alama, deci metalice. Mai face parte din cvintet şi clarinetul, oboiul şi fagotul.

Cvintetul Fonetic este alcătuit din Gabriela Petecilă la flaut, Andi Andrieş la corn, singurul student ceilalţi sunt muzicieni absolvenţi ai Universităţii de Muzică din Bucureşti. mai fac parte din cvintet şi Bogdan Gugu la clarinet, Valentin Ghiţă la oboi şi Ionuţ Mardare.

Ca de obicei programul anunţat la astfel de concerte de cameră nu bate cu ordinea pieselor interpretate.

Am ascultat prima bucată muzicală ca fiind de W. A. Mozart. Ne-a răsunat muzica barocă a secolului XVIII ce se cânta la Arhiepiscopul de Salzburg sau la alţi mari nobili ai Imperiului Austriei. Pauzele care erau incluse în piesa au dat loc aplauzelor, publicul nefiind pregătit pentru ele. Este însă dificil să cânţi la instrumente de suflat, se cer plămâni buni şi tone de salivă. A urmat o piesă românească Divertisment rustic a compozitorului român Vasile Jianu.

După aceea am plutit în nesiguranţă, au fost piese de doi compozitori din secolul XX cu sonorităţile acestui veac departe de barocul mozartian. Este vorba de Ferenc Faracas şi Jacques Ibert. O piesă avea sonorităţi clasic baroce şi aparţinea probabil lui Kharp Ots, compozitor care nu l-am găsit pe Google! În final s-au interpretat selecţiuni din Lacul lebedelor lui P.I. Ceaikovski unde aportul suflătorilor este esenţial.

P.S. Domnul Jean Dumitraşcu îmi face onoare să-mi publice Texte privind manifestările muzicale, care apar pe net în revista Euphonia a Filarmonicii din Piteşti. Se pare că acest lucru provoacă oarecari enervări a unui distins critic muzical al unui cunoscut cotidian piteştean. Aşa mă pomenesc că sunt apostrofat la intrare la sala de concerte aseară pentru crima de a confunda z cu un s într-un text pe care mărturisesc că nu l-am detectat în revistă. Probabil că satisfacţia susamintitului ar fi ca aceste texte să nu mai murdărească respectiva publicaţie, dar aceasta depinde doar de opţiunea domnului Dumitraşcu. Respectivul deţinător de rubrică muzicală şi de umor involuntar din cotidianul local m-a luat tare şi pe sus. Dacă ar privi mai cu atenţie la propriile producţii ar fi mai bine. Un bun amic mă roagă să-i citesc, în fiecare marţi, cu intonaţie, producţiile săptămânale în ritm baladesc de Toma Alimoş, abundând de oltenescul perfect simplu pentru că-i provoacă homerice hohote de râs şi voie bună pe ziua în curs. Sentinţele muzicale sunt implacabile: fu bine …. şi mai des fu rău la Filarmonică. Muzica produsă este, atunci când place amintitului domn, ca fiind muc şi sfârc, ciudate atribute muzicii simfonice şi a celei bune , în general. Buna creştere dobândită de la părinţi şi politeţea m-ar obliga să nu recurg la răutăţi! Dar vorba lui Confucius: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.