Phoenix

Sâmbătă 16 aprilie am avut ocazia să-i revăd pe cei de la Phoenix la Piteşti. Era un concert cu Phoenix acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii din Piteşti cu ocazia Simfoniei lalelelor.

Întâmplarea a făcut să stau lângă scenă şi să am ocazia să-i văd pe artişti în momentul urcării lor pe podium. Orchestra filarmonică îşi ocupase deja locurile. I-am văzut pe rând urcând pe Nicu Covaci , pe masivul Iosif Kapl, apoi pe Ţăndărică – Ovidiu Lipan. M-a frapat că tipul subţirel cu jachetă maro, în care-l identificasem pe Moni Bordeianu nu a urcat pe scenă. Au început să cânte şi solistul invitat de Covaci era Bogdan Bradu o palidă amintire a lui Mircea Baniciu, dar astea sunt relaţiile dintre ei. Au cânta melodiile faimoase etno rock din Mugur de fluier şi Cantofabule. Am părăsit piaţa cam dezamăgit, să nu fi fost oare tipul acela Bordeianu? Ajunsesem pe Strada Mare aproape de Magazinul Trivale, când i-am spus prietenului meu Iulian că se auzea lui Moni Bordeianu. Am alergat înapoi în piaţă şi nu mă înşelasem, era Moni Bordeianu, care interpreta melodiile din vremurile de început ale lui Phoenix cu stilul lui inimitabil de a ţine suportul microfonului,. Am început să dansez după melodia Vremuri – Hei tramvai de era să dărâm din neatenţie o doamnă din public.

În final a cântat o melodie nouă din 2010, Gipsies on the road şi vocea i-a sunat foarte bine, după cum remarca Iulian, un tip extrem de priceput la rock.

Pentru mine Phoenix înseamnă esenţial anii tinereţii.

Auzisem de ei înainte să fi fost Phoenix. Era cred că prin 1965 când am citit un articol din Scânteia Tineretului care cu venin şi mânie proletară înfiera pe nişte tineri din Timişoara care aveau pantaloni strâmţi şi soioşi (sic!), plete şi purtau pe piept atârnate cruci. Erau Sfinţii trupa de elevi de la Liceu German Lenau din Timişoara. Covaci a fost coleg de bancă cu actualul primar Ciuhandu, după cum îmi relata prietenul Mircea, timişorean şi el. Cântau pe la dansuri şi erau în mare vogă. Au preluat apoi numele de Phoenix mult mai acceptabil pentru autorităţi.

În toamna lui 1967 eram student în anul I la Politehnică şi am fost martorul pe viu al probabil primului concert Phoenix în Bucureşti la Casa Studenţilor, la Preoteasa cum spuneam noi. Stăteam la balconul sălii şi am avut impresia la un moment dat impresia că acesta o să se prăbuşească din cauza entuziasmului şi al tropăielilor. De entuziasm mi-am cumpărat primul lor disc: Vremuri, fără să am pick-up! Moni Bordeianu era într-o formă de zile mari şi lua suportul microfonului şi dansa cu el, se pare că era ceva luat de la Mick Jagger!

I-am revăzut la Festivalul Rock Club A în 1969, dar atunci străluciseră Olimpic 64 cu Dorin Liviu Zaharia.

Pe litoral în vara lui 1969 am petrecut o noapte la Eforie Nord la barul Litoral unde am ascultat şi dansat cu Phoenix. Dimineaţa se salutau cu cei de la Sideral şi ei tot la mare în concerte la local.

Apoi în 1976 de Crăciun i-am urmărit, probabil, în ultimul lor concert din Bucureşti la Sala Polivalentă. Era un entuziasm general, au cânta repertoriul etno rock şi apoi cover-uri internaţionale. A fost şi un episod care mi-a adus aminte de Yarbirds din BLow-up. Lui Kapl i s-a desfăcut o mânecă de la cămaşă şi şi-a făcut-o praf în entuziasmul general al săli. Un tip a reuşit să-mi rupă şi mie sacoul tot de entuziasm.

Apio în 1977 la mare la Mamaia am stat la masa la hotel cu un cuplu de timişoreni care ne-au povestit cum au evadat din ţară în boxe. Aşa au dispărut Phoenix din România, dar nu total pentru că în 1984 la Jupiter în centru la un hotel un magnetofon ne dădea piese de-a Phoenicşilor!

Phoenix rămâne legenda tinereţii trecute!