pizzeria sapori  930 122

moroianu-300x225

Seară Lipatti

Astă seară, miercuri 8decembrie 2010, Filarmonica dedicat programul comemorării marelui pianist şi compozitor Dinu Lipatti.

A vorbit profesorul Mitulescu, fost director al Liceului de Artă din Piteşti despre cum s-au făcut demersurile pentru ca liceul să primească numele marelui pianist.

Apoi muzicologul Corneliu Rădulescu a prezentat personalitatea marelui muzician român dispărut prea devreme la 2 dec 1950 ucis de o leucemie la vârsta de numai 33 de ani. A fost prezentat şi un film realizat de domnul Rădulescu. Lipatti care este finul marelui muzician Enescu, fermecat de talentul lui i-a prezis un mare viitor. A avut un conac la Cioceşti Leordeni, inspirat din arhitectura zonei, azi casă memorială. Este considerat al şaselea pianist al secolului XX. Virgil Ierunca menţiona într-o evocare, cred că prin ’87, că Dinu Lipatti spre deosebire de fratele Valentin, stâlp al regimului comunist, strângea fonduri pentru rezistenţa anticomunistă din România. Dar Lipatti a fost şi un inspirat compozitor şi am avut ocazia în a doua parte sa-i audiem câteva compoziţii.
Prima compoziţie a inclus câteva lieduri Patru Melodii pentru voce şi pian, interpretate la Pian de Viorela Ciucur şi tenorul Răzvan Săraru.

Apoi am audiat o compoziţie pentru flaut Introducere şi Allegro pentru flaut interpretată de Ana Chifu.
A urmat Sonatina pentru pian pentru mâna stângă op 10, interpretată de de Alin Ionescu, pianist de origine piteşteană.
A urmat apoi Fantezia pentru vioară, violoncel şi pian interpretată de Oana Velcovici, Raluca Stratulat şi Eugen Bogdan Popa.

A urmat maestrul Viniciu Moroianu la pian cu Preludiu din Mica suită pentru pian, Nocturna pentru Pian, Nocturna în Fa minor din Trei nocturne franceze op.6, şi Fantezie pentru pian solo op 8.

Sonatina pentru vioară şi pian are certe influenţe ale folclorului românesc şi a fost interpretată de Ioana Voicu Arnăuţoiu şi Corina Răducanu.

În final ni s-a oferit Aubade pentru flaut, oboi, clarinet şi fagot, altă bucată în care am auzit fluierul ciobanilor români interpretată de Cătălin Opriţoiu, Valentin Ghiţă, Emil Vişenescu şi Gabriel Sava.

La reuşita serii şi-a adus contribuţia şi Universitatea Naţională de Muzică prin contribuţia cu interpreţii sus menţionaţi.

 

Eurial 555 x222
Pizza Sapori Italia 570 90