930 x122 grota rece

evaziune fiscala

PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ. EVAZIUNE FISCALĂ ȘI SPĂLARE DE BANI

Ieri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și Iași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, au efectuat 18 percheziții domiciliare, la locuințele și sediile unor societăți comerciale, pe raza județelor Argeș și Iași, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

Citiți și: Prejudiciu de 13 milioane de €! 79 de percheziții în 14 județe, inclusiv Argeș

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2008 – 2014, membrii grupului infracţional format din mai multe persoane fizice și juridice, în baza unor înţelegeri infracţionale anterior stabilite, ar fi înregistrat în evidențele contabile ale societăților comerciale documente privind operațiuni comerciale nereale, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

Din activitatea infracțională, cei în cauză ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 8.000.000 de lei.

Citiți și: Breaking: Percheziții! Infractori „mondiali” luați pe sus de mascați

Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost ridicate documente și înscrisuri cu valoare probatorie, iar 28 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri, urmând ca, după administrarea probatoriului, să fie luate măsurile legale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

555×222  MAIA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570×90 MAIA