- Publicat de: ePitești
- 13-09-2022, ora 10:39
- Știri
Pitești. „Scandal să fie! Nu am timp de dat meditații!”
Pitești. „Scandal să fie! Nu am timp de dat meditații!”
Citiți și: Poliția Locală „luată la ochi”! „Am dat mesaje, dar nu prind! Schimbare completă”Ieri, prefectul Radu Perianu aducea din nou în atenția cetățenilor propunerea sa privind instalarea celui de-al doilea apometru care contorizează diferit apa folosită pentru băut și cea folosită de oameni pentru diferite treburi casnice – Subiectul pe larg, AICI – Pitești. „Cum se poate plăti apa de udat fără tarif de canal!”
Zilele trecute, într-o conferință de presă, prefectul Perianu a solicitat găsirea unor soluții cu privire la o problemă semnalată de cetățeni, la rândul său primarul Gentea a răspuns acuzațiilor- detalii, AICI – Pitești: Război între primarul Gentea (PSD) și prefectul Perianu (PNL)
Citiți și: Se întâmplă din nou: Stație de zeci de mii de € din Centru, vandalizată!Primarul Cristian Gentea răspunde acuzațiilor prefectului Radu Perianu
„Pentru că nu rămân dator niciodată, din eleganță, voi răspunde – deși nu prefectului județului Argeș, care, instituțional, nu are nicio legătură cu subiectul abordat, ci domnului Radu Perianu.
Domnule Perianu, insistați, pe de o parte, să interveniți public pe o temă extrem de sensibilă, fără să aveți informații!
Dacă sunteți preocupat, ca cetățean, de date tehnice legate de distribuția apei prin sistemele de alimentare și de tarifele practicate pentru utilizarea apei potabile sau canalizare, în Pitești și în zonele în care operează Apă Canal 2000 SA, mă puteați contacta direct.
V-aș fi explicat, așa cum o fac de fiecare dată când avem discuții punctuale.
Înțeleg doar că vă doriți un prilej, indiferent de context, în care să dialogăm online – doriți capitalizare de imagine, nu contează cum și de ce, scandal să fie!
Deși, după cum reiese din spusele dumneavoastră, vă pricepeți foarte bine la apometre, debitmetre (!), după ce mă întorc, vă voi explica iar cum este cu apa potabilă, apa industrială, canalizare…
Așa că vă invit să vă pregătiți pentru a lua notițe!
O voi face pentru ultima oară, fiindcă am multă treabă la Pitești și nu am timp de dat meditații!
Repet, nu aveți informație corectă și mă întreb dacă persistați în greșeală pentru că nu ați înțeles sau pentru că sunteți folosit de liberali pentru a vă afla în treabă, adică în atenția publică, cât de mult se poate.
Este redundant că în urmă cu ceva vreme făceați apel, de data asta în calitate de prefect, să nu se folosească apa potabilă la udat grădini și flori, acum v-ați sucit la 180 de grade!
Cel mai jenant, însă, în opinia mea, este postura în care vă situați (sau vă obligă PNL să vă situați) de a face intervenții publice pe un subiect extrem de sensibil: în trecutul nu foarte îndepărtat, tocmai ați consiliat (degeaba!) un reprezentant PNL (fost consilier județean), pe care l-am prins furând apă!!!
Da, instanța a dovedit furtul, iar una dintre colegele dumneavoastră a fost avocatul hoțului dovedit!
Puteați evita revenirea acestui scandal de presă legat de PNL!
Mai mult, nu înțeleg de ce nu vă uitați la „modelele de administrație”, așa cum le prezentați în campaniile electorale – Oradea sau Cluj Napoca.
Au debitmetre la canalizare?
Nici nu vreau să mă gândesc mai departe, la ce se vorbește prin Pitești, că un coleg de partid cu funcție înaltă la București ar avea ceva interese de business cu apometre/debitmetre, mai exact are stoc ce trebuie valorificat.
Domnule Perianu, dacă dumneavoastră considerați că „înțepăturile” astea puerile, la adresa mea, vă vor aduce vreun câștig în cariera politică, vă înșelați amarnic!
Toate, însă, la timpul lor!„, este răspunsul primarului Cristian Gentea la acuzațiile făcute de prefectul Radu Perianu.