Pitești. Un concert deosebit are loc, azi, în Piața Primăriei!
„Sub crucea Ta” – este denumirea concertului de pricesne și muzică religioasă ce va avea loc în această seară, în Pitești.
Astfel, luni, 29 aprilie 2024, de la ora 19:00, municipalitatea piteșteană invită cetățenii în Piața Primăriei pentru o experiență muzicală aparte.
„Concertul va fi deschis de Ilinca Din.
Tânăra cântăreață a reprezentat cu cinste Piteștiul și Argeșul în nenumărate concursuri de muzică populară”, anunță municipalitatea.
Ilinca este absolventă a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, elevă a Colegiului Național „I.C. Brătianu” și colaboratoare a Centrului Cultural Pitești.
„Spectacolul de suflet va continua cu recitalul susținut de Paula Hriscu, artistă hunedoreană de muzică populară, absolventă a Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Pitești. Un concert deosebit are loc, azi, în Piața Primăriei!
Este apreciată la nivel național drept o voce minunată a cântecului popular transilvan, dar și a pricesnelor, a cântecelor de strană, ce au mesaj profund religios.
Concertul va fi încheiat de două ansambluri corale cunoscute și îndrăgite de iubitorii muzicii bisericești: Corala Arhiepiscopiei Argeșului și a Muscelului și Corul Bisericii Domnești Sfântul Gheorghe.”, anunță Primăria Pitești.
Foto: Descriptiv




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti.jpg)




![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti.jpg)



