În Piteşti există un deficit de aproximativ 300 de locuri de creşă, iar Primăria face eforturi în vederea construirii de noi astfel de unităţi.
În acest sens, primarul Cristian Gentea, prezent la adunarea generală a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), unde unul dintre subiecte a fost chiar propunerile pentru creşe, a transmis că va înainta ministrului Cseke propuneri privind locaţiile unde ar urma să se deruleze astfel de proiecte în Piteşti.
Banii pentru ridicarea imobilelor vor fi asiguraţi din fonduri de la Minister, iar Primăria nu va suporta decât costurile privind asigurarea spaţiilor şi racordarea la utilităţi.
În Găvana este cea mai mare cerere, iar foarte aproape – în Negru Vodă, există un teren despre care Cristian Gentea a afirmat că „nu a ştiut nimeni că există”.
„Bine că mi-a deschis cineva ochii şi l-am văzut printre blocuri – se încadrează perfect pentru o creşă”, a declarat primarul.
Contextul acestei declaraţii este unul interesant, prin prisma faptului că, în urmă cu aproximativ o săptămână, ePiteşti publica un articol despre un spaţiu neîngrijit aflat chiar în zona la care a făcut referire primarul Gentea.

Terenul din imaginea de mai sus este situat lângă un părculeţ care, de asemenea, are nevoie de o intervenţie din partea lucrătorilor Primăriei, pentru toaletare cel puţin.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)

![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)



