- Publicat de: Madalina Iordachita
- 12-05-2022, ora 10:40
- Știri
Pod din Argeș, în șantier. Lucrările sunt în plină desfăşurare
Au început lucrările la noul pod peste râul Argeșel, din cartierul Racovița.
Citiți și: Argeș. Un VW Golf, cuprins de flăcări violenteÎn acest moment, lucrările la noul obiectiv de infrastructură rutieră- Pod peste Râul Argeșel în Cartierul Racovița sunt în plină desfăşurare și execuția se află în graficul stabilit inițial, transmite Primăria orașului Mioveni.
Citiți și: Târgul de Crăciun revine la Mioveni: atmosferă festivă și cadouri uniceNoul pod peste râul Argeșel din cartierul Racovița, între DN73D și DC85, va face legătura între orașul Mioveni și comuna Davidești.
Conform proiectului, podul va avea o lungime de 81,20 m și o lățime de 13 m, cu două benzi de circulație, încadrate de trotuare pietonale. Podul va avea o deschidere de 73 m și 35,50 m înălțime. Suprafața totală a podului va fi de 6600 mp, incluzând drumul amenajat și rampele de acces.
Lucrările au început în data de 7 martie 2022, iar termenul de finalizare este 7 septembrie 2023.
Investiția este realizată și finanțată de Compania Națională de Investiții, aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale, prin „Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social”.