263×587 MAIA

Poliția a făcut ,,măcel”: Peste 1700 de kg confiscate

Pitești. Captură impresionantă

În perioada 18-19 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, alături de alte structuri de poliție, au desfășurat o amplă acțiune de verificare a respectării legislației privind articolele pirotehnice.

Rezultatele acțiunii au fost semnificative, cu trei dosare penale întocmite, sancțiuni contravenționale aplicate și peste 1.700 kg de articole pirotehnice confiscate.

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

De asemenea au fost luate și măsuri complementare de confiscare a articolelor pirotehnice și retragerea autorizației unor operatori economici.

Percheziții la operatori economici din Pitești

Pe 19 decembrie, polițiștii au efectuat o percheziție la un punct de lucru al unui operator economic din Pitești.

În urma acțiunii, s-au descoperit 920 kg de articole pirotehnice din categoriile F2, F1 și P1.

Dintre acestea, o parte nu erau avizate pentru vânzare publică.

În spațiul verificat s-a constatat lipsa autorizației necesare, urmând retragerea acesteia conform Legii 126/1995.

Verificări la punctele de lucru ale altor operatori

Tot pe 19 decembrie, polițiștii au verificat trei puncte de lucru aparținând a doi operatori economici.

În urma controlului, au fost descoperite 750 kg de articole pirotehnice expuse spre vânzare din spații neavizate, inclusiv produse destinate exclusiv pirotehnicienilor.

Eurial 930 x 122 eurial
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Poliția a făcut ,,măcel”: Peste 1700 de kg confiscate

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru încălcarea Legii 126/1995.

Ștefănești: 30 kg de articole pirotehnice confiscate

Pe 18 decembrie, la un punct de lucru din Ștefănești, polițiștii au constatat că erau expuse spre vânzare articole din categoria F2, destinate exclusiv persoanelor autorizate.

În acest caz s-a întocmit dosar penal și s-au indisponibilizat 30 kg de articole pirotehnice.

Pitești: Comerț ilegal de articole pirotehnice

Tot pe 18 decembrie, un bărbat de 33 de ani a fost prins de polițiștii Secției 3 Poliție Pitești în timp ce vindea ilegal articole pirotehnice din categoria F2.

În urma intervenției, au fost confiscate 7 kg de articole pirotehnice și s-a întocmit dosar penal.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

Poliția Argeș atrage atenția asupra pericolelor pe care le reprezintă utilizarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice și reamintește că doar persoanele autorizate pot comercializa sau folosi aceste produse.

Acțiunile de verificare vor continua, iar cei care nu respectă legea riscă sancțiuni severe.

570x90px https://hevy.ro/
hevy 263x587px