930×122 CAPRA 5

elevi

PROPUNERILE UNUI CONSILIER LOCAL, SUSȚINĂTOR PRO ROMÂNIA, PENTRU SPRIJINIREA COPIILOR DIN CURTEA DE ARGEȘ CARE NU AU POSIBILITATEA SĂ PARTICIPE LA LECŢIILE ONLINE

Ionel Păunescu – consilier local al municipiului Curtea de Argeș – este preocupat ca şi copiii care nu au posibilitatea achiziţionării unei tablete să fie ajutaţi să beneficieze de cursurile obligatorii predate online de către profesori.

Citiți și: Noi tichete sociale! Cine beneficiază!

În contextul luptei cu pandemia de Covid-19, desfăşurarea unor activităţi făcute de municipalităţi sunt puse sub semnul întrebării, mai ales că, de multe ori, suma de bani alocată în buget pentru aceste activităţi trebuie redirecţionată către alte activităţi sau pentru nevoile urgente ale cetăţenilor. Unii dintre aleșii locali au înţeles acest lucru şi au propus realocarea acestor bani.

„Condiţia este aceea de a exista voinţă”

Citiți și: Cardurile vor fi încărcate din 20 noiembrie!

În rândul lor intră şi Ionel Păunescu, consilier local în municipiul Curtea de Argeş și susţinător al partidului PRO România, care își dă interesul să ajute şi să sprijine elevii care nu au posibilitatea să participe la lecţiile online:

Înainte de a fi ales local, sunt părintele a două fetiţe care învaţă în ciclul gimnazial la şcoala din cartierul Ivancea. De la ele şi de la alţi oameni cu care am discutat în această perioadă am aflat despre acele probleme cu care se confruntă copiii din familiile defavorizate. Aceştia nu pot participa la lecţiile ce se desfăşoară acum online deoarece nu dispun de dotarea tehnică necesară. Ca preşedinte al Comisiei de Cultură şi Învăţământ din cadrul Consiliului Local Curtea de Argeş, am luat legătura cu mai mulţi directori de unităţi din învăţământul preuniversitar şi dumnealor mi-au confirmat informaţiile pe care le primisem.

De asemenea, am aflat că unii dintre aceştia, cum ar fi colegul de consiliu, prof. Gheorghe Molea, director la Şcoala Gimnazială nr. 4, au trimis situaţia elevilor defavorizaţi la IŞJ, formulând şi cereri de sprijin către primărie. Considerând că era de datoria mea, i-am informat pe colegii aleşi locali despre situaţie în ultima şedinţă de legislativ şi le-am solicitat ajutorul financiar pentru aceşti copii. Am pledat cauza lor, propunând ca suma ce urma să fie alocată pentru Ziua Internaţională a Copiilor, la 1 iunie, precum şi anumite cheltuieli neefectuate, cum ar fi cele cu economiile la deszăpezirea care nu s-a făcut în iarna trecută, să meargă spre acest demers umanitar.

De asemenea, să nu uităm că de când a fost decretată starea de urgenţă, s-au făcut economii substanţiale în ceea ce priveşte cheltuielile şcolare la consumurile de energie electrică, de apă, la încălzire, precum şi cele cu <<Cornul şi laptele>> pentru elevi şi chiar cu costul navetei ce se decontează unor profesori care au rămas acasă… După o analiză serioasă a subiectului, am concluzionat că posibilităţi de sprijin pentru aceşti copii ar exista. Condiţia este aceea de a exista voinţă!

Acum, un lucru este foarte clar: cursurile nu se vor relua cu prezenţa elevilor în acest an şcolar! De asemenea, la ora actuală nu se poate anticipa care va fi impactul pandemiei în următoarea perioadă. Deci, nu este exclus scenariul sumbru că şi viitorul an de învăţământ să înceapă tot cu lecţii făcute de la distanţă. Dacă – Doamne fereşte! – se va întâmpla aşa, foarte probabil nu vom putea desfăşura Zilele Municipiului Curtea de Argeş la jumătatea lunii august, în cazul în care se vor păstra restricţiile privind distanţarea socială şi, mai ales, cele ce privesc organizarea de manifestări publice cu prezenţe umane masive. Există, aşadar, posibilitatea cel puţin teoretică a disponibilizării unor sume de bani din cheltuielile ce nu se vor mai efectua cu acel eveniment. Şi dacă aleşii locali dintr-o comună de prin judeţul Constanţa au decis să suspende ziua localităţii din 2020 pentru a economisi nişte bani, care au fost dirijaţi spre ajutorarea elevilor cu probleme sociale, oare n-am putea proceda şi noi la fel?

Mi s-a explicat în şedinţă că rezolvarea ţine în primul rând de IŞJ şi de Ministerul Educaţiei. Apoi, că în sistemul educaţional preuniversitar din municipiu – cu precădere la licee – sunt înscrişi destui copii proveniţi din comunele din zonă. Unii dintre colegi au considerat că pentru aceştia – dacă se pune problema unor ajutoare – trebuie să le acorde administraţiile publice din localităţile de domiciliu ale respectivilor elevi. Argumentul suprem a fost însă acela că, la ora actuală, municipalitatea nu mai dispune de resurse financiare pentru a le învesti în tablete, cartele SIM sau alte produse de gen, deoarece s-au cheltuit sume importante pentru acţiunile cu dezinfecţia străzilor, instituţiilor şi scărilor de bloc în cadrul luptei împotriva COVID-19.

Sper ca Ministerul Educaţiei şi instituţiile subordonate să identifice soluţiile de finanţare a echipamentului necesar pentru ca elevilor săraci să nu le fie îngreunat accesul la educaţie, garantat prin Constituţia României. Personal sunt profund dezamăgit de această situaţie, însă încă mai sper că poate se vor găsi nişte soluţii şi pe plan local… Mă gândesc la ceva de genul înfiinţării unui fond de donaţii, la care să contribuie cu sume de bani persoane fizice sau private din zona noastră şi nu numai, oameni cu inimă, ca să-i ajutăm şi pe cei cărora, cel puţin deocamdată, norocul pare să le fi întors spatele, căci n-au văzut lumina zilei sub o stea norocoasă… Eu, ca şi alţi prieteni şi cunoscuţi, am mai sprijinit oameni cu probleme şi suntem dispuşi s-o facem în continuare, în măsura posibilităţilor, din solidaritate umană şi strict pentru mulţumirea sufletească produsă de o faptă bună„, spune Ionel Păunescu.

Rămâne de văzut dacă propuneile susținătorului PRO România se vor şi concretiza. Știm doar că pentru unii copii, şcoala online este un vis greu de realizat chiar dacă, recent, prin ordin de ministru, școala online a devenit obligatorie.

Şcoala online în ţara offline, pentru că sunt zone în ţară în care trăiesc oameni care nu au nici măcar semnal pe telefonul mobil, ce să mai vorbim despre tablete şi laptopuri”, mai spune Ionel Păunescu.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570 X 90 CAPRA 3