HerasMed (930 x 122 px)

drapel

Reguli noi! Toți românii trebuie să le respecte!

Reguli noi! Toți românii trebuie să le respecte!

Citiți și: Reguli șocante impuse la bloc! Ce restricții îi revoltă pe locatari

Cadrul legal al arborării drapelului României și intonării imnului național a fost modificat printr-o lege apărută în această săptămână, urmând ca de vineri să se aplice reglementări menite să detalieze modul în care cetățenii trebuie să-și arate respectul pentru drapelul și imnul României.

Printre altele, din această săptămână, pe drapelul României nu mai pot fi adăugate alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege, iar când se intonează imnul, cei prezenți fie cântă și ei, fie păstrează tăcerea.

Citiți și: Se schimbă regulile! Proprietarii vor fi obligați din ianuarie

Concret, Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice se va modifica din 23 iunie, odată cu intrarea în vigoare a Legii 176/2023.

Astfel, de vineri, în Legea 75/1994 se introduce un nou paragraf, ce stabilește că “pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare”.

Apoi, o altă prevedere introdusă acum stabilește că “pe toată durata intonării imnului național, asistența va intona imnul sau va păstra tăcerea”.

În fine, se stabilește, prin Legea 176/2023, că în locurile în care se arborează drapelul României pot fi arborate și drapelul Uniunii Europene, și cel al NATO.

Reguli noi! Toți românii trebuie să le respecte!

Acum, Legea 75/1994 prevede că în locurile în care se arborează drapelul României poate fi arborat și drapelul Consiliului Europei.

În cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi, respectiv până pe 23 iulie 2023, Guvernul va trebui să modifice și să completeze normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României, cuprinse în HG nr. 1.157/2001.

Hotărârea amintită stabilește și sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor legate de arborarea drapelului României și intonarea imnului național.

De pildă, arborarea drapelului României de altă formă, cu alte dimensiuni, alte modele şi cu altă intensitate a culorilor decât cele stabilite de lege sau în stare necorespunzătoare se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei.

Pe de altă parte, se pot aplica amenzi între 2.500 și 5.000 de lei pentru nearborarea drapelului României de către autorităţile şi instituţiile publice sau pentru intonarea imnului naţional cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege.

Detalii, AICI – De vineri, pe drapelul României nu mai pot fi adăugate alte simboluri în afara celor legale, iar când se cântă imnul naţional, asistenţa trebuie să-l intoneze sau să păstreze tăcerea

Sursă foto: Descriptiv/Arhivă

HerasMed (555 x 222 px)
eurial 570×90