HerasMed (263 x 587 px)

S-a anunțat! Aceste persoane vor lua mai mult

Sprijin de la stat

S-a anunțat! Aceste persoane vor lua mai mult

Ministerul Educației a anunțat recent majorarea burselor sociale pentru studenți cu 25 de lei, începând din anul universitar 2024-2025.

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

Conform unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, bursele sociale vor crește de la 900 la 925 de lei pe lună, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 3% (2,77%).

Conform noilor prevederi, toate universitățile din România sunt obligate să ajusteze cuantumul burselor sociale pentru a reflecta această creștere.

În contextul în care anul universitar a început deja, universitățile sunt nevoite să modifice rapid sumele acordate.

S-a anunțat! Aceste persoane vor lua mai mult

Universitățile din București, cum ar fi Universitatea din București (UB) și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB).

Dar și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, vor adapta procedurile de acordare a burselor conform noilor cerințe.

Pentru studenți, această creștere vine într-o perioadă de provocări economice, în care costurile de trai și studiile au devenit mai ridicate.

930X122 MAIA
PIZZERIA SAPORI 555 222

Ministerul Educației subliniază că această ajustare reprezintă un pas în sprijinul studenților cu dificultăți financiare.

Susținând astfel accesul la educație superioară pentru toți.

Ordinul de ministru precedent, OME 6494 / 2023, care stabilea valoarea minimă a bursei sociale la 900 de lei, a fost abrogat odată cu emiterea acestui nou ordin.

263 x 587 eurial