Ce se întâmplă dacă ignori o infecție la ureche? Un caz real, o lecție de viață
În cadrul rubricii „Sănătate și prevenție”, realizată în parteneriat cu Dr. Rob Robert continuăm să aducem în atenția publicului cazuri reale din practica medicală ORL, pentru a sublinia importanța prevenției și a prezentării timpurii la medic.
Dr. Rob, cu o carieră ce depășește două decenii, este apreciat pentru profesionalismul său riguros și apropierea sinceră față de pacienți, dar și pentru modul clar în care explică fiecare pas din tratament.

Astăzi, dr. Rob Robert aduce în atenție o infecție aparent banală a urechii, care netratată la timp, se transformat într-o afecțiune serioasă, care necesită o intervenție chirurgicală complexă.
Și pentru a demonstra cele afirmate, iată un caz concret din practica medicală zilnică.
O pacientă s-a prezentat la cabinet cu o otită cronică supurată, care nu doar că afecta auzul, dar se extinsese și la nivelul mastoidei – osul situat în spatele urechii.
Pentru salvarea auzului și prevenirea complicațiilor, a fost necesară o intervenție chirurgicală complexă:
– Antromastoidectomie – îndepărtarea țesutului afectat din mastoidă,

– Timpanoplastie cu grefă – reconstrucția timpanului.
Operația a fost realizată cu succes, sub coordonarea Dr. Rob Robert, iar cazul a confirmat încă o dată cât de important este diagnosticul pus la timp.

Durerea de ureche, secrețiile sau pierderea auzului nu trebuie ignorate.
Un consult ORL de la primele semne poate preveni evoluții grave și intervenții complexe.
ePitești își continuă parteneriatul cu Dr. Rob Robert pentru a aduce în prim-plan cazuri medicale reale, recomandări utile și soluții terapeutice moderne.
Scopul acestei colaborări este formarea unei comunități informate, conștiente de importanța prevenției și a unei vieți sănătoase.
În cadrul acestei colaborări, Dr. Rob Robert oferă constant informații medicale relevante și actualizate, cu accent pe educația sanitară, prevenția afecțiunilor ORL și susținerea unui stil de viață orientat spre sănătate.






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti.jpg)


