După aproape o săptămână de amenințări cu demisia venite din partea personalului Spitalului Orășenesc Mioveni (noul spital) la aflarea veștii că unitatea va deveni centru de tratare a pacienților COVID-19 și după o tentativă de tergiversare a soluției privind transformarea vechiului corp al unității într-un astfel de centru (prin netransmiterea în termenul impus a documentației pentru autorizare pe linie de boli infecțioase), iată că înverșunările s-au mai calmat după anunțul de duminică al șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, care a atras atenția că refuzul internării pacienților cu COVID-19 intră sub incidenţa legii penale.
Primăria Mioveni a comunicat, luni după-amiază, următoarele:
„În contextul pandemiei de COVID-19, având în vedere ritmul alarmant de creștere a cazurilor de persoane infectate la nivel național, pe fondul deciziilor luate la nivel central și local, administrația Spitalului Mioveni și Consiliul Local se pregătesc pentru a putea primi și trata persoane care prezintă simptomele îmbolnăvirii cu coronavirus.
Începând din cursul săptămânii trecute, au demarat ample acțiuni de reorganizare, dotare și dezinfectare a spațiilor din vechiul corp al Spitalului Racovița, clădire aflată în curtea Spitalului Orășenesc Mioveni.
În cele trei corpuri ale acestei clăduri au fost instalate paturi, camere de izolare, s-au creat filtre sanitare și proceduri de lucru specifice.
Activitatea de tratare a persoanelor cu coronavirus nu va afecta în niciun fel activitatea din noul spital, iar personalul și pacienții din cele două clădiri vor avea intrări separate, spații și sectoare delimitate pentru a nu interacționa”.
Același anunț a fost postat și de primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, pe pagina sa de Facebook.










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)





