930 x122 grota rece

ajutor de deces

Se dau bani de la stat!

Se dau bani de la stat!

Citiți și: 42.000 de euro pentru fiecare gospodărie! Cine primește banii

Spre deosebire de situația decesului unui asigurat sau al unui pensionar, când orice persoană care dovedește că a suportat cheltuielile ocazionate de deces poate cere ajutorul oferit de stat în aceste situații, în cazul decesului unei rude a unui asigurat sau pensionar, ajutorul poate fi primit doar de câteva dintre rudele acestuia, printre care soțul, copiii ori părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

Această regulă se va schimba, potrivit unui proiect legislativ înregistrat la Senat pentru dezbatere, astfel încât să poată cere ajutorul de la stat în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului oricare dintre rudele până la al patrulea grad, adică inclusiv verii primari ai celui decedat.

Citiți și: ANAF demontează fake news-ul despre taxele pe banii din conturi!

Valoarea ajutorului pentru decesul unui membru de familie al unui asigurat este mai mică (la jumătate) față de cea a ajutorului care se acordă în cazul decesului unui asigurat sau al unui pensionar.

Se dau bani de la stat!

De fapt, ajutorul de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar se poate acorda acum:

– soțului;

– copiilor (chiar dacă sunt adoptați), copiilor aflați în plasament familial sau celor încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiilor incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;

– părinților și bunicilor oricăruia dintre soți.

Prin proiectul de lege de la Senat se dorește schimbarea acestei reguli și extinderea listei celor ce pot primi ajutorul de la stat în cazul decesului unui membru de familie. Mai exact, vor fi considerați membri de familie și astfel vor putea beneficia de ajutor financiar în cazul decesului unei rude neasigurate:

– soțul;

– descendenții (copiii, nepoții etc.), inclusiv copiii adoptați, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate;

– ascendenții (părinții, bunicii etc.)/ tutorii;

– rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (fraţii şi surorile – rude de gradul II, unchiul (mătuşa) şi nepotul (nepoata) – rude de gradul III, verii primari – rude de gradul IV).

Se dau bani de la stat!

Argumentul adus pentru apariția propunerii este faptul că, în situația în care acum legea „limitează acordarea ajutorului de deces rudelor de gradul II, precum nepoți, fraţi/surori, gradul III, precum strănepoţi, străbunici, nepoţi de frate/ soră, unchi/ mătuși și gradul IV, copii ai nepoţilor de frate/ soră, veri primari, stră-strănepoţi și stră-străbunici, aceștia nu beneficiază de acest ajutor chiar dacă au dovada tuturor cheltuielilor”.

Valoarea ajutorului de la stat este, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, de 6.789 de lei, iar în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, de 3.395 de lei (jumătate din primul tip de ajutor).

Detalii, AICI .

Eurial 555 x222
New Profesional Consult 570×90