Kaia 930 x 120

modificari in trafic

Semnul de interzis la stânga spre Spitalul Judeţean a fost desfiinţat. Acum ştim şi de ce

Au ieşit scântei, astăzi, în traficul din Piteşti. Cauza, după cum mai mulţi conducători auto ne-au spus, este desfiinţarea semnului de interzis la stânga (FOTO 1) care fusese montat în urmă cu aproximativ două luni pe Bld. Nicolae Bălcescu, intersecţie cu Aleea Spitalului.

Citiți și: S-a anunțat oficial! Ce se va întâmpla cu Podul Giurgiu-Ruse de sărbători

 

 

Citiți și: News ALERT: Trafic RESTRICȚIONAT pe cel mai „nenorocit” drum

Acesta fusese montat la propunerea CJSU Argeş (Comitetul Județean pentru Situații de Urgență), prin fostul prefect Emanuel Soare, Ion Mînzînă (foto 2 – președinte CJ Argeș și vicepreședinte CJSU), Bogdan Olar (foto 3 – inspector șef I.S.U. Argeș și vicepreşedinte CJSU) și Inspectoratul de Poliție al județului Argeș, prin semnătura fostului şef al IPJ Argeş, Neagoe Mihai (foto 4) cu acordul Serviciul Rutier, şi apoi transmise către Primăria Piteşti, de unde au ajuns la factorul decident – Comisia de circulaţie.

Zilele trecute, IPJ Argeş a ajuns la concluzia că această implementare nu a adus rezultatele scontate, anume fluidizarea traficului şi facilitarea accesului ambulanţelor spre spital.

 

 

Cristina Munteanu, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Piteşti şi consilier al primarului Gentea, ne-a transmis că decizia eliminării semnului de interzis la stânga a fost luată de către IPJ Argeş, în urma analizării traficului şi în contextul epidemiologic actual. Cristina Munteanu a reiterat că măsura avea oricum un caracter temporar.

Practic, ni s-a confirmat ceea ce scriam în data de 25 februarie a.c., anume că modificările din trafic sunt un experiment şi semnul despre care vă relatăm este ineficient.

A trecut ceva timp până ca autorităţile să-şi dea seama de acest lucru.

(Foto semn desfiinţat – Info Trafic Piteşti)

 

 

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570 X 90 CAPRA 3