Eurial 930 x 122

cati3_e

Ecaterina Andronescu a premiat elevii destepti ai pitestenilor!

Joi fost pentru prima dată în două decenii când, în Argeş, un ministru al Educaţiei a venit să premieze personal aceşti elevi meritorii. Cu atât mai mare mândria acestor tineri care vor reprezenta România la modul cel mai activ social, pentru părinţii şi profesorii lor, cu cât ministrul Ecaterina Andronescu a venit la Piteşti din proprie dorinţă şi nu invitată de vreo oficialitate. 103 absolvenţi de liceu şi 60 absolvenţi de gimnaziu au fost premiaţi, rând pe rând, de ministrul Educaţiei şi de primarul Tudor Pendiuc, în amfiteatrul Universităţii „Constantin Brâncoveanu”.


40% din bugetul municipiului se duce către educaţie, a anunţat primarul Tudor Pendiuc, dar, văzând emoţia şi entuziasmul elevilor, ministrul Educaţiei i-a transmis că speră ca numărul elevilor care merită să fie premiaţi să fie atât de mare, încât primăria chiar să îşi pună problema găsirii unei surse de finanţare pentru a-i putea premia.
Cristian Gentea, emoţionat la premierea fetei sale
La eveniment au fost prezenţi şi conducerea Universităţii, preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu, vicepreşedintele Florin Tecău, senatorul Şerban Valeca, viceprimarul Laurenţiu Zidaru, şeful inspectoratului şcolar judeţean, Florin Gardin, dar şi consilieri locali, printre care şi Cristian Gentea, mândru tată al Andreei- Cristiana Gentea, care s-a numărat printre elevii cu media 10 la bacalaureat. De altfel, el a şi fost invitat de ministrul Andronescu pe scenă pentru a-şi felicita fiica.
 
Ministrul Educaţiei a ţinut să aprecieze interesul autorităţilor locale piteştene şi judeţene pentru educaţie, şi a mulţumit eforturilor atât elevilor, cât şi părinţilor şi cadrelor didactice.
Ecaterina Andronescu a ales să îşi transmită mesajul folosind un citat din Citadela” de Antoine de Saint-Exupery: „Creşteţi frumos şi în linişte! Există un citat extraordinar într-o carte deosebită care spune cam aşa: <<Arhitectul sunt eu, eu care am un suflet şi o inimă, Eu care ştiu să şlefuiesc piatra în linişte>>. Vi se potriveşte şi vouă, dar li se potriveşte deopotrivă şi părinţilor şi profesorilor!”, le-a transmis ministrul Ecaterina Andronescu celor din sală.  
 
Consiliul local a aprobat acordarea de premii astfel: pentru elevii care au promovat bacalaureatul cu media 10: 2.000 de lei brut fiecare, iar cei care au obţinut minim 9,50 au primit câte 1.000 de lei brut. În cazul evaluării naţionale, eleva cu media 10 a primit 1.000 lei, iar cei care au obţinut medii de peste 9,80 au primit câte 500 lei brut.
Elevii de 10!
Vă prezentăm şi noi, pentru că merită, cei 11 tineri care au luat examenele cu „10 curat”:  
Andreea Elena Gorgoi de la Şcoala Nr. 14 „Alexandru Davila”, a luat cu 10 examenul de admitere în liceu.
Au promovat bacalaureatul, cu media 10, Alexandra Gabriela Brojbeanu, Alexandra- Cristina Ciobotaru, Sorin-Marin Iagăru- Dina, Mădălina- Maria Marin, toţi de la Colegiul „Naţional IC Brătianu” şi Dragoş Andrei Călinescu, Maria- Arina Cojoc,  Valentina Constantin, Andreea- Cristiana Gentea, Daniela Mariana Marinică şi Mihnea Cristian Trache, toţi de la Colegiul Naţional „Zinca Golescu”. 

555 X 222 CAPRA
570 X 90 CAPRA 3