- Publicat de: ePitești
- 6-03-2015, ora 9:33
- Social
PROFESOARĂ LA COLEGIUL „BRĂTIANU”: „ÎNCOTRO SE ÎNDREAPTĂ ȘCOALA, DOAMNE?”
Tatiana Florea predă limba franceză la prestigiosul Colegiu Național „I.C. Brătianu” din Pitești. Profesor cu experiență de aproape două decenii la catedră, doamna Florea prezintă, într-un text trimis pe adresa redacției noastre, un punct de vedere tranșant referitor la felul în care arată astăzi sistemul de învățământ din România. Un punct de vedere pertinent, care, după cum veți constata citind rândurile de mai jos, pornește de la dezbaterile aprinse privind ora de religie în școli. Un punct de vedere dramatic, dar realist, despre dascăl, elev și părinte într-un sistem de educație ineficient și aproape absurd.
Citiți și: Pitești. Doliu la „Odobescu”. Profesorul Ioan Neașcu a murit!„Zilele trecute m-am întâlnit cu un copilaş vecin și, din vorbă-n vorbă, l-am întrebat:
-Ei, pe la scoală ce mai e?
Citiți și: Școala din România cu acces pe bază de cartelă pentru eleviAm primit, desigur, răspunsul universal, sec, al copilului când e chestionat în legătură cu şcoala:
-Bine.
Ca să continui, totuşi, dialogul, ajuns parcă într-un punct mort, am pus cea mai nefericită întrebare:
-Mămica ta a semnat pentru ora de religie?
Răspunsul m-a lăsat fără replică, pe mine, profesor cu experienţă de aproape douăzeci de ani la catedră, care aveam pretenţia că sunt expert în comunicarea cu copiii şi că răspunsurile lor nu mă pot lua prin surprindere.
-Da, pentru că ne e milă de doamna profesoară că rămâne fără servici…
Iată ce s-a înţeles din toate discursurile sforăitoare pro sau contra orei de religie, din campaniile Bisericii Ortodoxe Române, ale televiziunilor, ale aşa-ziselor vedete, din analizele pline de erudiţie ale teologilor, filosofilor, psihologilor, sociologilor. Nu e nici pe departe vorba despre mila creştină aşa cum e ea propovăduită de religie, de biserică, e doar oglinda cea mai fidelă a ceea ce a ajuns profesorul în ziua de azi: un individ, de cele mai multe ori antipatic şi exagerat cu pretenţiile lui, cu totul nefolositor societăţii, dar, cu certitudine, demn de milă! Nu mai crede nimeni în educaţia oferită de şcoală, în valorile şi principiile promovate de ea, în menirea ei nobilă de a forma minţi şi trupuri sănătoase, în eforturile dascălilor de a îndruma copiii pe drumul anevoios al cunoaşterii.
Sistemul de învăţământ are probleme grave de substanţă, de lipsă de ancorare în realitatea socio-economică actuală, de birocratizare şi formalism fără precedent, care ating limitele absurdului, de lipsă cronică de resurse financiare, de ineficienţă evidentă, care se reflectă, în final, în procentele de promovare a examenului de bacalaureat. Planurile de învăţământ, programele şcolare, manualele, regulamentele, subiectele de la examene sunt toate anacronice şi în contradicţie cu nevoile şi aşteptările copiilor şi părinţilor, ale pieţei muncii, ale societăţii, în general.
Ce poate face bietul profesor în acest context, umilit, desconsiderat, îngropat în munţi de hârtii inutile, hărţuit şi ameninţat an de an cu pierderea locului muncă din cauza cifrelor demografice îngrijorătoare?
Dar bietul copil, întâi „bombardat” cu încrâncenare cu tone de informaţii şi apoi evaluat şi paraevaluat, scris şi oral şi iniţial şi pe parcurs şi la final de semestru şi la final de an şi din doi în doi ani şi la teste şi la concursuri şi la olimpiade şi la simulări şi la examene şi şcolar şi extraşcolar, agresat atât de dur şi în formă continuată de un sistem într-o veşnică reformare fără noimă, pe care nu are cum să-l înţeleagă şi pe care îl respinge din instinctul firesc de apărare?
Dar bietul părinte, care trebuie să facă teme care-l depăşesc de multe ori şi pe el, încă din clasele primare, orice grad de instrucţie ar avea, să cumpere rafturi întregi de materiale auxiliare, table, bănci, dulapuri, perdele?
Neavând niciun răspuns la toate acestea şi ajunşi într-un punct critic al agoniei şcolii, nouă, părinţilor, profesorilor, elevilor, nu ne mai rămâne decât o ultimă şi disperată întrebare: Quo vadis, Domine?” (Foto: Colegiul „I.C. Brătianu”)