Proprietatea asupra unui apartament vine și cu anumite obligații față de ceilalți locatari și față de funcționarea întregului condominiu. În anumite situații, proprietarul nu poate refuza accesul în locuință atunci când este necesară verificarea, repararea sau înlocuirea unor elemente ale proprietății comune.
Un caz recent analizat de Judecătoria Sectorului 2 București, prin Hotărârea nr. 12691/2026 din 19 august 2026, arată cât de departe pot ajunge conflictele dintre proprietari și asociațiile de proprietari.
În situația analizată, alimentarea cu gaze a unui bloc fusese oprită din motive de siguranță. Pentru efectuarea lucrărilor necesare și repornirea instalației era nevoie inclusiv de montarea unui detector de gaze într-unul dintre apartamente. Proprietarul a refuzat accesul echipei autorizate, iar asociația s-a adresat instanței.
Judecătorii au reținut că instalațiile de gaze ale condominiului sunt elemente ale proprietății comune și că proprietarul trebuie să permită accesul atunci când lucrările asupra acestora nu pot fi realizate altfel.
Potrivit regulilor prevăzute de Legea nr. 196/2018 privind asociațiile de proprietari, proprietarul trebuie să permită accesul reprezentanților asociației și al persoanelor calificate în locuință atunci când este necesară inspectarea, repararea sau înlocuirea unor elemente ale proprietății comune, iar acestea pot fi accesate numai prin apartamentul respectiv, conform capital.ro.
În mod normal, accesul trebuie solicitat în baza unui preaviz motivat, transmis în scris cu cel puțin cinci zile înainte de efectuarea lucrării. În cazul unei situații de urgență, termenul este redus la 24 de ore.
Regula este importantă în special în cazul instalațiilor comune de gaze, apă, încălzire sau al altor elemente tehnice ale clădirii care trec prin proprietăți individuale.
Proprietarii de apartamente sunt obligați să permită accesul! Se dau amenzi!
Legea stabilește că proprietarul trebuie să își mențină locuința în stare tehnică și funcțională corespunzătoare și nu poate folosi proprietatea individuală într-un mod care afectează drepturile celorlalți proprietari sau funcționarea normală a condominiului.
În cazul analizat de instanță, refuzul de a permite montarea detectorului a împiedicat finalizarea procedurilor necesare pentru reluarea alimentării cu gaze. Astfel, decizia unui singur proprietar a avut consecințe asupra întregului bloc.
Instanța a apreciat că, în astfel de situații, dreptul de proprietate trebuie exercitat cu respectarea obligațiilor față de comunitatea de proprietari și a regulilor privind buna funcționare a clădirii.
Dacă proprietarul refuză accesul, asociația de proprietari se poate adresa instanței pentru a obține obligarea acestuia să permită efectuarea lucrărilor.
În cazul prezentat, proprietarul a fost obligat să permită accesul personalului calificat și montarea detectorului de gaze. Totodată, acesta a trebuit să suporte cheltuieli de judecată de 1.770 de lei și încă 250 de lei reprezentând costurile notificării prin executor judecătoresc.
Cazul arată că proprietatea individuală nu oferă posibilitatea de a bloca intervențiile necesare asupra instalațiilor comune atunci când acestea sunt realizate în condițiile legii și sunt necesare pentru protejarea clădirii sau pentru funcționarea normală a condominiului.









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)


