Regulă nouă la bloc 2025. Deranjezi vecinii? Amendă 6.000 lei!
Guvernul pregătește o serie de modificări legislative care vizează direct viața la bloc.
Cei care perturbă liniștea vecinilor prin zgomote puternice, petreceri sau folosirea bormașinii în afara orelor permise riscă amenzi considerabile.
Proiectul de lege vizează prevenirea tulburării liniștii publice și impunerea unui climat de respect în comunitățile rezidențiale.
Amenzi de până la 12.000 de lei pentru zgomot
Conform noilor reglementări, folosirea aparaturii zgomotoase între orele 22:00–08:00 și 13:00–14:00 poate atrage sancțiuni între 1.000 și 2.000 de lei.
În caz de recidivă în termen de 72 de ore, amenda poate crește până la 6.000 de lei.
Pentru organizarea de petreceri private, amenzile pornesc de la 4.000 și pot ajunge la 6.000 de lei, iar repetarea faptei poate fi sancționată cu până la 12.000 de lei.
Amenzi mai mari și muncă în folosul comunității
În cazul în care persoanele sancționate nu achită amenzile, se propune posibilitatea efectuării de muncă în folosul comunității.
De asemenea, perioada de recidivă crește de la 24 la 72 de ore, oferind autorităților mai multă flexibilitate în sancționarea comportamentelor repetate.
Zgomotul la bloc devine problemă de interes național
Cazurile de tulburare a liniștii publice sunt tot mai frecvente în mediul urban, iar autoritățile consideră că înăsprirea sancțiunilor va descuraja comportamentele iresponsabile.
Proiectul de lege urmează să fie supus votului final în Camera Deputaților.










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1082.jpeg)


