Începând cu 1 iulie 2025, facturile la energie electrică vor fi complet modificate pentru milioane de români.
Furnizorii sunt obligați să implementeze noi modele de facturi, în urma introducerii unui sistem național de sprijin financiar pentru consumatorii vulnerabili, potrivit unui anunț oficial al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
Facturile vor include din oficiu un voucher lunar de 50 de lei, iar aplicațiile informatice ale companiilor sunt deja în proces de adaptare pentru a integra acest sprijin.
Măsura este valabilă până pe 31 martie 2026 și vine în sprijinul persoanelor singure cu un venit sub 1.940 de lei și familiilor cu un venit mediu sub 1.784 de lei per membru.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 35/2025, voucherul nu trebuie solicitat separat – acesta este inclus automat în factură, scăzând direct suma de plată pentru cei care se încadrează în criteriile de eligibilitate.
Facturile modificate vor indica clar valoarea ajutorului acordat și diferența care rămâne de achitat de către beneficiar, conform romaniatv.net.
Se schimbă facturile la energie în 2025! Vor include și un voucher lunar
AFEER a transmis că toate companiile din domeniul energetic lucrează deja la actualizarea platformelor informatice pentru a se conforma noilor cerințe.
În loc de facturi standard, consumatorii vulnerabili vor primi documente personalizate, care reflectă sprijinul de 50 de lei/lună din partea statului.
Măsura este una dintre puținele forme de ajutor direct care se aplică automat, fără birocrație suplimentară.
„Este o modificare importantă care presupune eforturi tehnice din partea furnizorilor, dar și o formă de protecție socială mult așteptată în contextul volatilității prețurilor la energie”, au precizat oficialii AFEER.
Lista beneficiarilor eligibili este transmisă de autoritățile fiscale și sociale, iar furnizorii de energie o vor integra automat în sistemul de facturare.
Românii care se încadrează în plafonul de venit vor primi reducerea fără să facă vreo cerere, însă este important ca datele lor să fie actualizate la instituțiile statului.
Aceasta este prima etapă a unui plan mai amplu al Guvernului privind reforma sprijinului pentru categoriile vulnerabile.
Potrivit unor surse guvernamentale, în toamnă s-ar putea introduce și reduceri pentru facturile la gaze, în funcție de același sistem digital.














