930×122-epitesti PNL

politia-duba

Si-a injunghiat tatal vitreg si sora

Un bărbat care l-a înjunghiat mortal pe concubinul mamei sale şi a rănit-o pe sora sa cu cuţitul, în comuna argeşeană Stolnici, este căutat de poliţişti, luni seară, el fugind de la locul tragediei după comiterea faptelor.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, agent Mădălina Bălănescu, anchetatorii încearcă să dea de urma agresorului şi să-l aducă la audieri pentru a stabili motivele care l-au determinat să atace cu cuţitul două persoane, dintre care una a decedat.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna argeşeană Stolnici, care i-a înjunghiat pe concubinul mamei sale şi pe sora sa. Concubinul a decedat, femeia a fost rănită şi va fi transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Agresorul a dispărut de la locul faptei şi este căutat acum de poliţişti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, agent Mădălina Bălănescu.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii îl caută pe bărbat, sora sa fiind transportată în stare gravă, cu o ambulanţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Pitesti. Pe numele sau a fost emis un mandat de arest de 29 de zile

 

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90