Șoc pentru șoferii din România! Aceste mașini nu mai au voie pe șosele din 2025!
Începând cu 2025, românii vor trebui să se conformeze unor reguli noi și stricte în cadrul programului Rabla, care va suferi modificări majore.
Programul Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi unificate, iar printre cele mai importante schimbări se numără interzicerea completă a achiziționării de mașini diesel prin intermediul acestui program.
Ce tipuri de vehicule pot fi casate?
Programul actualizat stabilește clar ce vehicule pot fi predate pentru casare.
Este vorba despre autoturisme, microbuze, autoutilitare ușoare sau autospeciale care sunt înmatriculate în România și care au cel puțin opt ani vechime față de data primei înmatriculări în țară.
În cazul în care data din cartea de identitate a vehiculului este anterioară anului de fabricație, se ia în considerare anul înmatriculării.
Pentru a fi eligibil, autovehiculul trebuie să fie complet funcțional, adică să dețină motorul, transmisia, caroseria, șasiul și toate componentele esențiale, inclusiv sistemele electronice și catalizatorul, dacă au fost prevăzute din fabricație.
Reguli noi pentru ecotichete
Participanții la program pot obține ecotichete în funcție de câte vehicule predau spre casare, dar este important de știut că un singur ecotichet poate fi folosit pentru achiziția unei mașini.
Persoanele fizice pot solicita maximum două ecotichete într-o sesiune, însă acestea vor putea fi folosite doar pentru cumpărarea a două mașini diferite, fiecare cu un tichet.
Valoarea maximă oferită pentru achiziționarea unui autovehicul electric nou sau a unuia cu tehnologie pe bază de hidrogen este de 37.000 de lei.
Dieselul, scos complet din ecuație
Una dintre cele mai importante modificări este excluderea totală a motorizărilor diesel din program.
Prin noile reglementări, aceste mașini nu vor mai putea fi cumpărate cu sprijinul statului.
În plus, cei care beneficiază de program nu vor avea voie să vândă vehiculul achiziționat timp de 18 luni de la data cumpărării.
Șoc pentru șoferii din România! Aceste mașini nu mai au voie pe șosele din 2025!
Sursa: evz.ro