Alexandru Iorga, elevul de la Colegiul Național Liceal ,,Alexandru Odobescu’’, pasionat de actorie, pe care vi l-am prezentat în urmă cu ceva timp, a obţinut locul II la un festival naţional.
,,Am participat la ediţia cu numărul XXI a Festivalului Naţional de Umor şi Caricatură Oltenii şi restul lumii şi am reuşit să mă întorc acasă cu locul II.
Nu a fost aşa uşor pentru că am concurat şi cu profesionişti, însă mi-am dat toată siliniţa să câştig. L-am interpretat pe Shylock de William Shakespeare, un evreu care iubeşte foarte mult banii, aceştia ajungând chiar să-l facă să-şi piardă minţile. În cele din urmă Shylock ajunge sărac. Este o poveste foarte frumoasă.’’, spune Alexandru.
Acesta nu se află la prima reuşită, a mai obţinut până acum numeroase premii. Mai multe despre el puteţi reciti aici: http://epitesti.ro/caleidoscop/teatru/elevul-din-pitesti-care-ii-imita-pe-basescu-iohannis-si-piersic/. (Foto: Facebook Iorga Alexandru)





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)
![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)





