Eurial 263×587

SUPORTERII AR PUTEA REVENI LA STADION. ANUNŢUL MINISTRULUI

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a făcut precizări despre posibilitatea desfăşurării meciurilor cu spectatori, revenirea acestora fiind posibilă în anumite condiţii, chiar din toamna aceasta.

„La 1 octombrie se va face la nivelul Guvernului o evaluare generală a impactului măsurilor luate în ultima perioadă, adică deschiderea şcolilor, a anumitor activităţi sportive, a cinematografelor, a restaurantelor, precum şi, bineînţeles, impactul campaniei electorale. Ministerul Tineretului şi Sportului are pentru data de 1 octombrie două obiective în agendă, după această evaluare. Primul este posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane în acest an, la sfârşitul acestei toamne, într-un număr şi în condiţii clar şi bine definite, iar al doilea este un set de măsuri care să permită reluarea competiţiilor la nivel de copii şi juniori şi la ligile inferioare”, a scris ministrul Stroe pe Facebook.

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Oameni din fotbal, cum este de exemplu Florin Prunea (dar şi alţii), au criticat amânarea revenirii suporterilor la stadion, spunând că în Polonia şi în alte state acest lucru este posibil, dar la noi nu.

„Situația revenirii suporterilor este clară, din punctul meu de vedere. Eu nu știu de ce la un stadion de 20-30 de mii de locuri nu se poate găsi o soluție prin care suporterii să intre pe stadioane”, a declarat Florin Prunea pentru Prosport Live.

(Foto: descriptiv)

570x90px https://hevy.ro/
263 X 587 CUMPANA 1