- Publicat de: Madalina Iordachita
- 19-05-2023, ora 16:08
- Știri
Statul cheltuie mai mulți bani cu deținuții decât cu salariile profesorilor
Sindicatele din penitenciare susțin greva profesorilor și vor ieși în stradă alături de cadrele didactice, transmite Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP).
Citiți și: Argeș. Creștere spectaculoasă!Reamintim că, sindicatele din învățământ au anunțat că începând din data de 22 mai (luni) profesorii vor intra în grevă generală. Este prima grevă din educație din ultimii 18 ani. Profesorii sunt nemulțumiți de salarii și de condițiile din școli.
Statul cheltuiește lunar 6.000 de lei cu un deținut și dă profesorilor 2.400 lei. Educația, sănătatea și siguranța națională ar trebui să fie pilonii unui stat de drept funcțional, mai precizează FSANP.
Citiți și: Oficial! Aceste persoane primesc cinci salarii de bază minime brute pe ţarăFederatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor transmite într-un comunicat de presă:
„Greva profesorilor reprezintă nota pe care dascălii i-o dau lui Nicolae CIUCĂ la examenul de prim-ministru al României. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) susține greva profesorilor și anunță că polițiștii de penitenciare vor ieși în stradă alături de cadrele didactice. Sindicatele din penitenciare consideră că măsura luată de profesori de a declanșa greva generală este una legitimă, atâta timp cât un profesor își începe cariera cu un salariu de 2400 de lei. În spirit de solidaritate sindicală, polițiștii de penitenciare vor protesta alături de educatori, învățători și de profesori.
Politicienii ar trebui să înțeleagă că educația, alături de sănătate și de siguranța națională reprezintă unul dintre cei trei piloni interdependenți ai unui stat de drept funcțional. România este țara cu cei mai mulți analfabeți din Europa, iar această situație denotă lipsa de interes a clasei politice pentru educația românilor. Lipsa de educație și un învățământ pe butuci au ca efecte, printre altele, creșterea infracționalității în România. Avem în penitenciare 23.000 de deținuți, dintre care peste 15.000 au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni cu violență (crime, violuri, tâlhării). O educație corespunzătoare, un sistem de învățământ pus la punct și guvernanți care să nu-și bată joc de cadrele didactice ar fi determinat ca numărul românilor, victime ale infractorilor dovediți de instanță să fie mult mai mic.
Guvernul României cheltuiește lunar aproximativ 6000 de lei cu un deținut
Guvernul României cheltuiește lunar aproximativ 6000 de lei cu un deținut, în timp ce educatorii, învățătorii, profesorii își încep carierele cu un salariu de aproximativ 2400 de lei. Paradoxal, cifrele demonstrează că politicienii respectă mai mult infractorii decât pe propriii lor dascăli. Condițiile de detenție din închisori sunt superioare condițiilor din școlile din mediul rural. Fără educație în condiții corespunzătoare, fără dascăli motivați din punct de vedere financiar, învățământul românesc nu are nicio perspectivă de dezvoltare.
Nu este de mirare că negocierile sindicatelor din învățământ cu reprezentanții Guvernului au eșuat. Eșecul era previzibil, la fel cum a fost proiectul “România educată” al președintelui Klaus Iohannis. Cum ar putea să se înțeleagă profesorii cu un prim-ministru care a fost prins că a copiat teza de doctorat?! Greva profesorilor reprezintă nota pe care dascălii i-o dau lui Nicolae CIUCĂ la examenul de prim-ministru al României. Profesia de educator, învățător, profesor este una vocațională, însă chemarea de dascăl nu produce performanță pe stomacul gol.”
Foto principal: descriptiv