Atenție, șoferi! Și mașinile BNR vor avea prioritate de trecere. Mașinile Băncii Naționale a României (BNR) care fac sau care însoțesc transporturi de valori ar urma să fie dotate cu girofar albastru, șoferii fiind astfel obligați să le acorde prioritate de trecere, informează profit.ro.
Potrivit sursei citate, o propunere legislativă în acest sens a fost inițiată în Parlament.
“Prin modificările propuse se dorește recunoașterea coloanei de transport special și interzicerea interpunerii altor autovehicule între cele care alcătuiesc coloana, posibilitatea efectuării în siguranță a unor manevre specifice pentru evitarea producerii unor situații deosebite în timpul deplasării, precum și descurajarea unor atitudini agresive din partea unor persoane care tulbură ordinea publică.”, se arată în inițiativa legislativă.
Cu alte cuvinte, dacă propunerea va fi adoptată în Parlament și va deveni lege, mașinile BNR care fac sau care însoțesc transporturi de valori vor avea în trafic același regim ca ambulanțele sau autovehiculele Poliției sau Jandarmeriei. Amănunte puteți citi în articolul publicat de profit.ro. (Foto: descriptiv)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




