930X122 MAIA

balea lac

CÂND VA FI GATA HOTELUL DE GHEAȚĂ DE LA BÂLEA LAC

În aceste zile se lucrează intens la construirea celui de-al unsprezecelea hotel de gheaţă de la Bâlea Lac (din județul Sibiu, de la granița cu județul Argeș). Lucrările au început pe 2 decembrie şi au fost deja ridicaţi pereţii exteriori, urmând ca până la Crăciun să fie amenajate şi interioarele. Pentru al şaselea an consecutiv, construcţia din gheaţă este realizată de Varga Atilla şi alţi 25 de meseriaşi veniţi din localitatea Aluniş, din judeţul Mureş. (…)

Citiți și: Se întâmplă după 50 de ani: Imperialul, noua bijuterie de milioane din Argeș

„Materia primă” pentru constructori este Lacul Bâlea, cel mai mare lac glaciar din Munţii Făgăraş. Ca să poată fi folosită, gheaţa trebuie să fie destul de groasă, de minimum 30 de centimetri, însă e de preferat să aibă 60-70 de centimetri, iar la o asemenea grosime se ajunge doar la temperaturi foarte scăzute. (…)

„«Cărămizile» sunt blocuri decupate cu motofierăstrăul din apa îngheţată a lacului. Fiecare bucată este trasă afară de cel puţin doi oameni, cu ajutorul unui cărucior cu patine, de tip sanie. Gheaţa este tăiată, de obicei, de o singură persoană, mai experimentată, deoarece există riscul să cadă în apa îngheţată”, explică Ligia Bădilă, PR manager la Hotelul de Gheaţă. (…)

Citiți și: Coșmar în Munții Făgăraș: Două persoane prinse în ”ghearele” zăpezii!

Tema din acest an a Hotelului de Gheaţă este „Europa”, iar cele 14 camere vor avea nume care să amintească de ţări ale Uniunii Europene. Astfel, turiştii vor putea dormi, în funcţie de preferinţă, în Salonul vienez (Austria), în Dutch room (Olanda), Studio Helsinki (Finlanda), English Home (Anglia), High Lisbon (Portugalia), Bella Italia (Italia), Casa maghiară (Ungaria), Spanish Kingdom (Spania), Deutsche haus (Germania), Irish room (Irlanda), Frozen Sweden (Suedia), Luxemburg, Greek Studio (Grecia) sau în Odaia de sus (România).

Pentru cei care doresc să se cazeze în camere de gheaţă, dar care vor mai multă intimitate, de câţiva ani deja se ridică lângă hotelul propriu-zis şi trei construcţii de tip iglu. Anul acesta construirea lor va începe după Anul Nou, iar încăperile se vor numi Cabinet de Bruxelles (Belgia), La maison parisienne (Franţa) şi Switzerland. (…)

Petrecerea unei nopţi într-o cameră din gheaţă este o aventură extremă. Temperatura este cuprinsă între minus 2 şi plus 2 grade Celsius, iar turiştii primesc pături şi blănuri pufoase de animale, dar şi saci călduroşi de dormit.

Cei care doresc să se cazeze plătesc 440 de lei pe noapte pentru camerele din hotel, cameră dublă, şi 660 de lei în iglu. Copiii cu vârste între 6 şi 15 ani beneficiază de o reducere de 50 la sută, iar pentru copiii sub 6 ani cazarea este gratuită. Pe timpul zilei hotelul este deschis vizitatorilor, iar între orele 21 şi 8 se află la dispoziţia celor care se cazează. (…)

Hotelul de Gheaţă este complet rezervat pentru Revelion de un grup de turişti britanici, aceiaşi care vin an de an. (Sursa și foto-Arhivă: http://www.mediafax.ro/, titlu și editare: http://epitesti.ro/)

Eurial 555 x222
New Profesional Consult 570×90