- Publicat de: ePitești
- 11-08-2018, ora 18:00
- Știri
A CRESCUT REVOLTA. PROTESTE DE STRADĂ ÎN ARGEȘ
Nemulțumirea față de guvernarea PSD-ALDE s-a manifestat în stradă chiar și într-un județ “roșu” ca Argeșul.
Citiți și: Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la Complexul de Servicii Sociale din Tutova: “Un model de bune practici!”Comparativ cu 2016, numărul protestelor care au avut loc anul trecut în județul Argeș a crescut masiv. Informația reiese din bilanțul pe 2017 al Jandarmeriei argeșene.
Potrivit sursei citate, anul trecut jandarmii argeșeni au asigurat ordinea publică pe parcursul a peste 1.000 de misiuni. La aceste misiuni au acționat mai bine de 6.000 de jandarmi, mai mulți cu 25% faţă de 2016. Pentru unele acțiuni s-a cerut și sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.
Citiți și: Când e gata A1 Sibiu- Pitești: Legătură directă între România și EuropaDistribuţia misiunilor de asigurare a ordinii şi siguranţei publice executate în anul 2017 se prezintă astfel, conform Jandarmeriei Argeș:
-106 manifestaţii de protest (o creştere cu 489% a numărului manifestaţiilor de protest comparativ cu anul 2016), la care au fost mobilizați 1.062 de jandarmi
-369 de manifestări culturale, comemorative şi religioase (+8,65%) – 2.182 de jandarmi
-312 competiții sportive (o scădere cu 0,32%) – 1.843 de jandarmi
-40 de misiuni de asigurare a vizitelor oficiale (o creştere cu 53,84%) – 128 de jandarmi
-5 acţiuni de protecţie antiteroristă (o scădere cu 75%) – 10 jandarmi
-59 de misiuni cu ocazia unor acțiuni comerciale/promoţionale (o creştere cu 84,37%), cu folosirea a 369 de jandarmi.
Conform unui alt raport, recent, al Inspectoratului de Jandarmi Județean, în primul semestru al anului 2018 în Argeș au fost 52 de manifestații de protest.
Distribuţia misiunilor de asigurare a ordinii şi a siguranţei publice executate de jandarmi în primele 6 luni din 2018 în Argeș se prezintă astfel:
-52 de manifestaţii de protest, la care au fost mobilizați 404 jandarmi
-155 de manifestaţii culturale, comemorative şi religioase – cu 944 de jandarmi
-144 de misiuni la manifestări sportive – cu 891 de jandarmi
-34 de misiuni cu ocazia unor evenimente comerciale/promoţionale – cu 229 de jandarmi.
Amintim că cel mai recent protest de stradă din Argeș a avut loc joi, 9 august 2018, în Piața „Vasile Milea” din centrul Piteștiului (subiectul pe larg și imagini, AICI) (Foto: Arhivă – februarie 2017, protest în Pitești împotriva OUG 13)