- Publicat de: ePitești
- 5-05-2020, ora 9:59
- Știri
FORȚELE DE ORDINE DIN ARGEȘ AU ÎMBLÂNZIT TONUL
În ultimele 24 de ore, forțele de ordine din Argeș au dat doar 61 de amenzi pentru încălcarea măsurilor de restricționare a circulației persoanelor. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 104.000 de lei. Au fost date și 5 avertismente.
Citiți și: Mega-acțiune a poliției! Sute de șoferi amendați!Este probabil cel mai blând bilanț al sancțiunilor date în Argeș la acest capitol de la începutul stării de urgență, semn că apropierea relaxării restricțiilor i-a “înmuiat” și pe polițiști.
Pentru comparație, amintim că au existat zile în care în Argeș au fost date în doar 24 de ore aproape 300 de amenzi, însumând peste 500.000 de lei (amănunte).
Citiți și: Atenție! Amenzi uriașe pentru șoferii care fac asta de sărbătoriPână pe 3 aprilie 2020, cetăţenii care erau sancţionaţi pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, cum ar fi lipsa declaraţiei pe propria răspundere la deplasările în afara locuinţei/gospodăriei, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De pe data de 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice au fost majorate și sunt cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei. Cei sancţionaţi pot plăti în termen de 15 zile jumătate din cuantumul amenzii.
Pentru persoanele juridice pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare sunt cuprinse între 10.000 și 70.000 de lei