930X122 MAIA

jandarmi_montani2

Jandarmii si salvamontisii argeseni au luptat 14 ore ca sa salveze un turist ranit

Vremea frumosă a acestei jumătăţi a lunii septembrie i-a îndemnat pe mulţi oameni să profite şi să plece fie la mare sau la munte. Şi, ca în fiecare weekend de altfel, trebuie să existe câte un turist mai cu „moţ” ori doar dând dovadă de inconştienţă şi care cade pradă teribilismului său.

 

Un astfel de eveniment care se putea sfârşi tragic a avut loc sâmbătă după amiază în apropierea lacului Călţun, din zona Vârfului Lespezi şi doar efortul disperat al grupei de jandarmi montani, însoţiţi de salvamontiştii din zona Transfăgărăşanului a făcut ca într-o familie din Brăila să nu se petreacă o nenorocire.

Căzut într-o râpă de circa 50 de metri

Sătul de deltă, de mare şi de balta Brăilei, un tânăr de 29 de ani, din Brăila, Mihai Adrian Godeanu a venit în acest weekend pe Transfăgărăşan, însoţit de un prieten. Nici unul, nici celălalt nu aveau noţiuni sau exeperienţă într-ale alpinismului şi nici nu erau îmbrăcaţi adecvat pentru a face escaladări. Si totuşi…

Ajunşi prin apropierea lacului Călţun din imediata apropiere a Vârfului Lespezi, lui Mihai Adrian Godeanu i-au fost suficiente doar câteva momente de neatenţie iar nenorocirea a fost cât pe ce să se producă. Tânărul a alunecat într-o râpă a cărei adâncime a fost apreciată le circa 50 de metri. Cel care-l însoţea pe dispăru a sunat imediat la telefonul de urgenţă solicitând intervenţia jandarmilor montani şi a echipei de salvamontişti argeşeni şi care s-au deplasat de urgenţă de la refugiul salvamont al cotei 2.000. Celor două echipe de salvatori ( jandarmi şi salvamontişti) le-a fost necesare aproximativ patru ore pentru a ajunge în zona unde zăcea tânărul brăilean. Şi cum la munte vremea se poate schimba destul de repede, aceştia au solicitat prevăzători deplasarea unu elicopter pentru al prelua pe rănit. Cum terenul este unul destul de accidentat şi greu accesibil, echipajul Smurd a avut nevoie să identifice un platou în acea zonă, atât pentru a ateriza, cât şi pentru a fi aproape de zona unde urmau să ajungă şi echipele de salvatori.

Smurdul a plecat, cum a venit

Victima era conştientă, reuşind să poarte un dialog cu salvatorii săi care, fixându-l pe targă, au început după doar câteva minute în care şi-au tras sufletul, să înceapă transportarea lui spre locul unde aştepta, de acum, elicopterul. Cum nu era tocmai uşoară escaladarea acelei râpe ( a cărei înclinaţie ar fi făcut să depună eforturi considerabile şi unui alpinist cu multă experienţă), celor două echipe – jandarmi şi salvamontişti – le-a fost imposibil să se încadreze în timp util pentru a ajunge cu victima pe platoul unde aştepta elicopetrul.

Undeva, în jurul orei 19:00, atunci când vremea s-a stricat brusc, existând pericolul ca din cauza condiţiilor nefavorabile Smurdul să ajungă în imposibilitatea de a mai decola, a fost nevoit să plece, fără a-l mai lua şi pe cel pentru care venise special. Se întunecase deja, atunci când cele două echipe de salvatori au ajuns cu rănitul pe platoul unde aterizase şi apoi decolase elicopterul şi, epuizaţi în urma efortului depus, au convenit să înnopteze acolo, acordându-i asistenţă medicală bolnavului căruia s-a constatat că suferise un traumatism cranio cerebral şi o fractură de claviculă.

Dimineaţă, atunci când condiţiile au devenit acceptabile, victima a fost preluată de către salvamontul din Sibiu care l-au transportat pe Mihai Adrian Godeanu, la Spitalul Municipal din Sibiu. Ce a rămas în urmă? Mai nimic sau, dacă a rămas totuşi ceva, a fost efortul acelor câtorva oameni- jandarmi montani şi salvamontişti, oameni care nu şi-au făcut decâ datoria. Cu eforturi considerabile şi într-un anonimat…normal doar lor.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti
570 X 90 POSADA 3