Kaia 930 x 120

SC Apă Canal 2000 SA

LA BLOC, ÎN PITEȘTI: BRANȘARE INDIVIDUALĂ LA APĂ

La bloc, în Pitești: branșare individuală la apă. Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă instituirea începând de la data de 1 septembrie 2016 a unor măsuri pentru stimularea branşărilor individuale la nivelul condominiilor.

Citiți și: Atenție, se oprește apa în această dimineață! Consumatori afectați

Separarea tehnică a măsurării consumului de apă la nivel de apartament în cazul condominiilor este o activitate care presupune proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune pentru:

a)Modificarea tehnică a branşamentului existent prin ramificarea acestuia, cu montarea de contoare de branşament individuale pentru fiecare solicitant. Prin contorul de branşament individual trebuie să se asigure alimentarea cu apă a unui singur apartament.

Citiți și: Argeș: Faceți-vă rezerve! Se oprește apa potabilă!

b)Modificarea tehnică a instalaţiei interioare de apă de la punctul de delimitare către punctele de consum.

Pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc branşarea individuală, Apă Canal 2000 SA Pitești va suporta costurile proprii iniţiale aferente execuţiei unui distribuitor de apă rece pentru 5 beneficiari, costuri care se vor amortiza pe măsură ce se vor primi noi cereri de branşare. În acest caz, primul solicitant va plăti numai cota sa parte din preţul achiziţiei şi montării distribuitorului, iar amortizarea ulterioară a sumelor de la ceilalţi beneficiari nu va mai intra în sarcina acestuia.

Prin această măsură se urmăreşte corelarea consumului real cu cel facturat, reducerea pierderilor de apă şi apă nefacturată și creşterea satisfacţiei utilizatorilor şi a eficienţei operatorului.

Începând de la 1 septembrie 2016, beneficiarii serviciului de apă care locuiesc în condominii şi care doresc contorizare individuală se pot prezenta la Ghişeul unic al societăţii Apă Canal 2000 SA Pitești, situat pe bulevardul I.C. Brătianu, la nr. 24A, pentru a cere branşarea individuală la reţeaua publică de apă în condiţiile menţionate anterior. Celelalte prevederi şi cerinţe privind branşarea individuală în condominii nu se modifică.

INFORMAȚII UTILE

Condominiu – imobil, bloc de locuinţe, clădire, o proprietate imobiliară din care unele părţi sunt proprietăţi individuale, reprezentate prin apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, iar restul – părţi aflate în proprietate comună. Prin asimilare poate fi definit condominiu şi un tronson, cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună.

Branşament – parte din reţeaua publică de distribuţie care face legătura între reţeaua publică şi reţeaua interioară a unei incinte sau clădiri aparţinând utilizatorului. Branşamentul deserveşte un singur utilizator. În cazul unui condominiu, pentru separarea măsurării consumului pe apartamente se va utiliza un branşament ramificat (distribuitor), care poate deservi mai mulţi utilizatori. Branşamentul  (inclusiv căminul de contoare de branşament şi contoarele), aparţine reţelei publice de distribuţie a apei, indiferent de modul de finanţare pentru realizarea acestuia.

Cămin de contor de branşament – construcţie componentă a sistemului de distribuţie a apei potabile aparţinând sistemului public de alimentare cu apă, care adăposteşte contorul de branşament, cu montajul aferent acestuia.

Contor de branşament – aparat de măsurare a volumului de apă consumat de utilizator care se montează pe branşament între două vane/robinete la limita proprietăţii utilizatorului, fiind ultima componentă a reţelei publice, în sensul de curgere a apei potabile. (Foto Arhivă: bihorstiri.ro)

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90