Controversatul proiect de dezvoltare cu fonduri europene a unei părți din rețeaua de apă și canalizare a Piteștiului, adoptat de Consiliul Local, săptămâna trecută (nu doar cu votul consilierilor PSD, principalii susținători, ci și cu cel al aleșilor PNL și USR PLUS care au avut inițial obiecții, dar l-au girat pentru evitarea pierderii finanțării) – o investiție despre care piteștenii n-au auzit nimic în campaniile electorale și care-i va arde la buzunare, căci partea de cofinanțare pe care va trebui să o asigure Municipiul Pitești, de aproape  1,7 milioane de euro, fără TVA , va fi suportată de consumatorul final, printr-o creștere a tarifelor cu 50-70%, în patru ani – a fost anterior invocat cu nonșalanță într-un dosar soluționat recent de Curtea de Apel Pitești (un alt proces pierdut de S.C. Apă Canal 2000 s.a – societate comercială pe acţiuni, cu capital integral de stat, la care Primăria Piteşti deţine 90% din capital).

Este vorba de o decizie definitivă din vara acestui an – subiect tabu în administrația publică locală – a cărei motivare ne arată încă o dată de ce piteșteanul de rând este cel care trebuie să ducă în cârcă poverile unor investiții pe care, în mod normal, ar trebui să le suporte SC Apă Canal: pentru că societatea comercială e dusă din gaură, în gaură, din cauza unor aberații pe care administrația locală și-a dat, de-a lungul anilor, OK-ul.

De altfel, la Pitești, anomaliile au devenit o regulă când vine vorba de societatea comercială în cauză.

După ce Apă Canal a fost executată silit cu 400.000 de lei de omul de afaceri Iancu Țârcomnicu pe fondul unei “amnezii” a oficialilor Primăriei Pitești, care au “uitat” că un teren aparține domeniului public (vezi, AICI, dezvăluirile ePitești.ro), o altă sumă frumușică, de sute de mii de euro, dispare din conturile SC APĂ CANAL, ca să ajungă în cele ale unui piteștean.

Cum?  „Grație” unei chirii negociate extrem de dubios și păgubos pentru societatea comercială la care Primăria Pitești e principal acționar, chirie neplătită la timp.

EPitești.ro a intrat în posesia motivării deciziei DEFINITIVE pronunțate în dosarul care se învârte în jurul unui contract comercial în care Apă Canal și-a asumat, de bună voie și nesilită de nimeni, să plătească o penalitate ce a ajuns la (ATENȚIE!) 182,50 % pe an, depășind cu mai mult de 50% dobânda legală aplicată în cazul contractelor civile.

Speța, care ridică zeci de semne de întrebare, e interesantă: ca să închirieze pentru folosința proprie un spațiu pe strada IC Brătianu, SC Apă Canal și Vasile Cristian Macavei, proprietarul spațiului, au încheiat, încă din 2011, un contract în care au fost stabilite penalități de întârziere de 0,5% pe zi, penalități care reprezintă sancțiunile pe care Apă Canal a convenit să le plătească pentru neîndeplinirea obligațiilor la scadență, până la data plății sumei datorate.

Un procent ce sugera, din start, un risc enorm, care s-a și materializat ulterior prin cifre astronomice, pe care ne întrebăm și noi cum și l-a asumat, în deplină cunoștință de cauză, fosta conducere a SC Apă Canal de pe vremea mandatului primarului Tudor Pendiuc.

La scurt timp de la semnarea contractului a apărut „contextul propice” întârzierilor (rostogolite, apoi, ani de zile și taxate cu 0,5% la fiecare 24 de ore, până în anul de grație 2020, când a fost pronunțată decizia definitivă prin care Apă Canal a fost declarată bună de plată).

Justificarea neplății – cel puțin cea invocată în instanță – este renunțarea la spațiul închiriat pe fondul economisirii unor sume în favoarea (și aici apare în schemă proiectul recent adoptat de CL Pitești ) implementării proiectului „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Argeș”, căci intervenise contractarea unui împrumut de la BERD pentru prefinanțarea acestuia. Totuși, încheierea, la data de 30.01.2012, a contractului de finanțare nu a împiedicat SC Apă Canal să achite primele două rate din contractul de locațiune.

Apă Canal 2000 s.a. a invocat o încercare de reziliere unilaterală a contractului, pe care proprietarul n-a dorit-o, așa că tot ce n-a achitat a fost taxat CONFORM PROCENTELOR NEGOCIATE (din 2013 încoace, penalitățile de 0,5% pe ziua de întârziere se calculează la ultima tranșă neachitată, de 140.000 de lei, căci, între timp, societatea comercială a fost executată silit pentru o altă rată neplătită).

Iată ce se arată, printre altele, în motivarea Hotarârii  573/2020,  Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: 

” În opinia recurentei pârâte, fapta sa de a elibera imobilul închiriat înainte de expirarea termenului contractual nu are caracter ilicit, aceasta acționând în sensul respectiv pentru a-și putea respecta obligația legală de conformare a sistemelor de apă și canalizare din județul Argeș la directivele europene, pentru a putea efectua plățile pentru co finanțarea proiectului european „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Argeș”, pentru a putea plăti contravaloarea cofinanțării obținute pe plan internațional sub formă de împrumut de la BERD și pentru a putea rambursa împrumutul, împreună cu comisioanele și dobânzile aferente în perioada 2014-2028.

Aceste aspecte au fost invocate de recurenta pârâtă și în litigiul anterior, pentru a susține apariția unei cauze de impreviziune în derularea contractului și a obține rezilierea acestuia. În examinarea cauzei de impreviziune invocată, instanțele de judecată au reținut prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. 2950/280/2014 că elementele impreviziunii nu sunt îndeplinite, un argument în acest sens fiind și faptul că în anul 2011, când s-a încheiat contractul, reclamanta (recurenta din cauza de față) a ales să continue relațiile comerciale, a stabilit cuantumul ratelor cu titlu de chirie, într-un context în care era pe deplin cunoscută criza economică, instalată încă din anul 2009.

S-a concluzionat că reclamanta își invocă propria culpă, iar imposibilitatea absolută de plată, respectiv că obligația a devenit excesiv de oneroasă, în accepțiunea teoriei impreviziunii, nu s-a probat.

Este de remarcat faptul că , chiar dacă recurenta pârâtă a eliberat imobilul închiriat înainte de termen, astfel cum susține, acesta nu a încetat înainte de expirarea termenului contractul convenit , producându-și, așadar, efectele până la data de 31.07.2015, când a fost predat intimatului reclamant, pe bază de proces-verbal. Într-o atare situație, în mod corect a apreciat instanța de apel, în considerarea dispozițiilor art.969 C.civ., că recurenta pârâtă, în calitate de locatar, avea îndatorirea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin contract, una dintre acestea fiind plata chiriei restante. Împrejurarea că recurenta pârâtă a înțeles să elibereze imobilul închiriat înainte de expirarea termenului contractual, independent de voința proprietarului locator care și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau ori de intervenirea vreunei cauze de încetare a contractului, nu o exonerează pe aceasta de obligația de a plăti chiria, cum s-a reținut, de altfel, și în litigiul anterior.

Astfel cum  corect au remarcat și instanțele de fond, pentru a fi antrenată răspunderea civilă contractuală, este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei chemate să răspundă. Or , în speță, aceste condiții sunt îndeplinite.

Astfel, recurenta pârâtă , prin fapta sa de a nu-și îndeplini obligația privind plata chiriei restante, i-a produs intimatului reclamant un prejudiciu constând în contravaloarea chiriei respective. Fiind în prezența unei răspunderi contractuale , culpa părții în neexecutarea obligației se prezumă până la proba contrară, potrivit art.1082 C.civ., probă care, în speță, nu s-a făcut.

Susținerile recurentei pârâte referitoare la apariția obligației legale de conformare a sistemelor de apă și canalizare din județul Argeș la directivele europene, urmată de încheierea unui contract de finanțare , prin care a fost stabilită contribuția sa la implementarea proiectului „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Argeș”, și de contractarea unui împrumut de la BERD pentru prefinanțarea proiectului, nu sunt de natură să confirme apărarea acesteia privind intervenirea unei cauze exoneratoare de răspundere , câtă vreme perioada de accesare a fondurilor a debutat în anul 2007, iar Ghidul solicitantului pentru Axa Prioritară 1 – POS Mediu „Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată” (filele 84- 89 dosar fond) a fost lansat de Ministerul Mediului și Pădurilor în decembrie 2010, astfel încât încheierea contractului de finanțar e și, implicit, obligația de cofinanțare puteau fi prevăzute încă de la momentul încheierii contractului de locațiune. Este adevărat că Ghidul solicitantului reprezintă un îndrumar pentru completarea cererii de finanțare a proiectelor în discuție, însă, totodată, acesta furnizează informații detaliate privind condițiile de finanțare și procedurile de evaluare a proiectelor.

Mai mult decât atât, încheierea, la data de 30.01.2012, a contractului de finanțare nu a împiedicat-o pe recurenta pârâtă să achite primele două rate din contract ul de locațiune, a căror scadență este ulterioară apariției obligației de co finanțare (scadența ratei a doua fiind chiar ulterioară încheierii contractului de pre-finanțare din data de 26.02.2013).

Așadar, nu se poate reține că ulterior încheierii contractului de locațiune a intervenit o cauză cu caracter imprevizibil care să determine ruperea echilibrului contractual și să facă deosebit de oneroasă obligația recurentei pârâte de plată a chiriei, aspect constatat, de altfel, și prin hotărârile pronunțate în litigiul anterior .

Cât privește critica referitoare la incidența art.1 alin.1 pct.c ind.1 din OG 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, Curtea observă că, pe de o parte, actul normativ prevede repartizarea profitului obținut pe mai multe destinații, și nu exclusiv pentru rambursarea creditului internațional, cum fără temei susține recurenta, iar pe de altă parte, textul legal în forma invocată de aceasta este în vigoare din data de 19.11.2004, în urma modificării aduse prin Legea 507/17.11.2004, astfel încât o atare obligație de repartizare a profitului obținut îi era cunoscută recurentei la data încheierii contractului de locațiune.

Față de aceste împrejurări, Curtea constată că în mod corect s-a reținut că recurenta pârâtă răspunde pentru prejudiciul cauzat intimatului reclamant, neexistând nicio cauză exoneratoare de răspundere.

Neîntemeiată este și critica referitoare la natura juridică a contractului încheiat între părți. Astfel cum se observă din cuprinsul contractului, acesta a fost încheiat la data de 17.03.2011 (când erau în vigoare Codul comercial și Codul civil de la 1864) între o persoană fizică și un comerciant și are ca obiect închirierea unui imobil în scopul utilizării lui ca spațiu administrativ pentru desfășurarea activității comerciale. Cum locatarul ale calitatea de comerciant și bunul închiriat deservește activitatea pe care o desfășoară acesta (fiind utilizat drept casierie în care se încasa plata facturilor emise în desfășurarea activității recurentei), iar obligația a cărei neexecutare se pretinde are legătură cu bunul respectiv, cauza de față are natura juridică a unui litigiu comercial, și nu civil,  aspect dedus din prevederile art.4 și art.56 C._ a uneia dintre părți fiind esențială în calificarea unei operațiuni privitoare la imobile ca fiind comercială sau civilă.

(…)

Cum, potrivit art.56 C.com., faptele de comerț unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părți, Curtea observă că în mod corect a reținut instanța de apel caracterul comercial al contractului încheiat, în raport de care devin inaplicabile dispozițiile art.5 din OG 9/2___ (în forma aplicabilă contractului) , invocate de recurenta pârâtă, potrivit cărora „ în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală ” .

De altfel, OG 9/2___ este inaplicabilă în speță, întrucât vizează dobânda legală pentru obligații bănești.

Or, în speță, părțile au stabilit penalități de întârziere, care reprezintă sancțiune a pentru neîndeplinirea obligațiilor la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, până la data plății sumei datorate, având, așadar o natură juridică distinctă de cea a dobânzii penalizatoare reglementată de ordonanța menționată.

(…)

Apoi, se observă că penalitatea în discuție a fost stabilită prin acordul părților, recurenta pârâtă asumându-și în deplină cunoștință de cauză riscul neexecutării la termen a obligației de plată a chiriei.

(…)

PENTRU ACESTE MOTIVE  ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta .C. APĂ CANAL 2000 S.A. PITEȘTI , cu sediul în Pitești, Bdul I.C. Brătianu nr. 24A, Argeș, împotriva deciziei civile nr. 3957 din 8.10.2019, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. XXX, intimat fiind reclamantul MVC. Definitivă (…)„.

• Distribuie:
• Distribuie
•