- Publicat de: ePitești
- 3-11-2016, ora 20:59
- Știri
O NOUĂ LOVITURĂ PENTRU FUMĂTORI
O nouă lovitură pentru fumători. Comercializarea țigărilor cu arome va fi interzisă, legea fiind promulgată astăzi de președintele Klaus Iohannis.
Citiți și: Dezastru pentru fumători! Se aplică taxe șocante!Potrivit noii legi, este interzisă punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat care au o aromă caracteristică, respectiv un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie.
Legea introduce noi condiţii cu privire la ingredientele utilizate în fabricarea produselor din tutun, inscripţionarea şi prezentarea produselor din tutun, trasabilitatea, elementele de securitate şi comerţul transfrontalier la distanţă cu produse din tutun şi conexe.
Citiți și: Schimbări importante! Noua lege a pensiei de urmaș!„Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii Uniuni Europene reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisă punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină şi care creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar şi a celor care conţin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice.”, preciza Guvernul, în calitate de iniţiator al proiectului, potrivit Mediafax.
Până la data de 20 mai 2017, este permisă introducerea pe piaţă a următoarelor produse care nu sunt în conformitate cu prezenta lege: produsele din tutun fabricate sau puse în liberă circulaţie, ţigaretele electronice sau flacoanele de reumplere fabricate sau puse în liberă circulaţie înainte de 20 noiembrie 2016 și produsele din plante pentru fumat, fabricate sau puse în liberă circulaţie înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi. (Sursa: mediafax.ro, titlul și editarea: ePitesti.ro)