930×122 CAPRA 5

campulung

NIVELUL DE RADIAȚII DIN CÂMPULUNG, INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ

După cum v-am informat, sâmbătă, 3 octombrie, în incinta fabricii de ciment din Câmpulung Muscel, în zona punctului în care se ard deşeuri, la societatea Ecovalor, a avut loc un incident. La controlul accesului unui transport de deșeuri sortate a fost semnalat, prin intermediul instalației speciale de monitorizare, un nivel anormal al indicatorului de radioactivitate.

Citiți și: Se întâmplă după 50 de ani: Imperialul, noua bijuterie de milioane din Argeș

Autocamionul care transporta încărcătura a fost trecut în zona de carantină. De asemenea, au fost anunțate autoritățile abilitate ale statului prin numărul de telefon de urgență 112. La fața locului au ajuns polițiști și lucrători de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș și Garda de Mediu. Transportul a fost sigilat și pus sub paza polițiștilor și a jandarmilor.

Astăzi Instituția Prefectului, prin vocea prefectului Mihai Oprescu, a venit cu noi precizări.

Citiți și: Lucrări de reabilitare pe DN 73 Pitești – Brașov: Jale în trafic

„Sub coordonarea conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, organele competente au trecut la desigilarea containerului și executarea controlului și masurătorilor cu tehnica specifică din dotare (dozimetre, detectoare). S-a efectuat desfacerea baloților, localizându-se cu precizie zona cu probleme.

Măsurătorile au demonstrat că la o distanță de aproximativ 3 metri față de container indicatorul de radioactivitate este același cu cel al fondului natural, neexistând pericole.

Balotul de deșeu din transport care a fost depistat cu problemă a fost depozitat în siguranță, izolat și sigilat. Toată încărcătura și balotul respectiv vor fi preluate de o firmă autorizată CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), cu respectarea tuturor normelor legale în vigoare.”, precizează Instituția Prefectului.

„Incidentul a fost depistat în timp operativ, iar aparatura de măsură instalată la intrarea în obiectiv și-a dovedit în totalitate utilitatea și performanțele de a nu permite intrarea în stația de procesare a oricăror materiale necorespunzătoare.

Ecovalor a colaborat cu autoritățile. Nu există niciun fel de riscuri pentru personalul propriu, comunitate sau mediul înconjurător.”, conchide sursa citată.

Despre același subiect, aici: http://epitesti.ro/stiri/nivelul-radiatiilor-depasit-in-campulung-muscel/. (Foto: Câmpulung Muscel)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA