263×587.jpg La COCOS

Regiunea Sud Muntenia, ultima la procentul de gospodării cu calculator

calculator

Institutul Național de Statistică a furnizat astăzi informații despre gradul de „computerizare” pe fiecare regiune de dezvoltare în parte din România.

Potrivit statisticienilor, la această oră în 55, 8% dintre gospodăriile din întreaga țară există cel puțin un calculator cu acces la internet. După cum era de așteptat, datele confirmă și din acest punct de vedere diferențele dintre mediul urban și cel rural, diferențe în favoarea primului: 69, 8% dintre gospodăriile din municipii și orașe au computer, în timp ce la țară procentul se ridică la doar 37, 5%.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Pe regiuni, cea mai bine „dotată” este București-Ilfov, acolo unde 74, 3% dintre gospodării au calculator.

La coada clasamentului se situează regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, regiune din care face parte și Argeșul, alături de Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași. Procentul gospodăriilor cu calculator este în Sud Muntenia de numai 49, 6%. Cum statisticile date publicității sunt pe regiuni, iar nu și pe județe, nu știm care dintre cele 7 județe ce alcătuiesc Sud Muntenia trag în jos media regiunii. În subsolul topului, imediat după regiunea noastră se află Nord-Est, cu un procent de 50, 3%.

fngcimm BANNER 570×90
263×587 grota rece