- Publicat de: ePitești
- 8-01-2021, ora 12:54
- Știri
Risc de avalanşă în Făgăraş
Conform Serviciului Public de Salvamont Argeș, stratul de zăpadă măsurat la stația meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2000 Transfăgărașan, este de 149 centimetri, iar riscul de avalanșă este de gradul 4 (mare) la altitudini de peste 1800 metri și 3 (însemnat) sub această altitudine, pe o scală 1-5.
Citiți și: Coșmar în Munții Făgăraș: Două persoane prinse în ”ghearele” zăpezii!Traseele montane din judeţul Argeş, care acced către creasta Făgărașului, precum și traseele de creastă ale Făgărașului, Iezerului, Pietrei Craiului și Leaotei sunt și vor rămâne închise până la sfârșitul iernii.
Potecile nu mai sunt vizibile, la fel ca și marea majoritate a semnelor de marcaj, abordarea fiind strict alpină. Pe versanți, sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în strat de peste 30 de centimetri, peste stratul existent deja, înghețat, existând toate conditiile alunecării cu ușurință și apariția de avalanșe însemnate cantitativ. În urma viscolirii, s-au format troiene de 100-150 centimetri de zăpadă fără coeziune.
Citiți și: Video. Avertisment! Pericol mortal nevăzut!(Foto: descriptiv)