- Publicat de: ePitești
- 27-07-2016, ora 10:07
- Știri
RUȘINOS! AUTOSTRADA PITEȘTI-SIBIU, IAR ÎMPOTMOLITĂ
Nu credem că există român sănătos la cap care să fi crezut în optimismul copilăresc, mincinos sau de-a dreptul prostesc al decidenților în ceea ce privește construirea autostrăzii Pitești-Sibiu. Niciun român sănătos la cap nu crede în termenele fanteziste „ventilate” de autorități.
Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!După cum era de așteptat, deja se prefigurează o certitudine. Aproape 100% noul studiu de fezabilitate nu va fi gata până la sfârșitul acestui an, așa cum anunțase inclusiv prim-ministrul Dacian Cioloș chiar cu ocazia recentei sale vizite de la finele lunii iunie la Automobile Dacia. „Obiectivul nostru este să finalizăm studiul de fezabilitate, studiu în privința căruia, după cum știți, din cauza modului defectuos în care a fost gândit și licitat de la început, a trebuit să prelungim contractul pentru finalizarea lui. Obiectivul nostru este ca până la sfârșitul anului să avem un studiu de fezabilitate bun, care să ne permită apoi un proiect tehnic și construirea autostrăzii în așa fel încât să putem să menținem calendarul pe care l-am stabilit în Master Planul de Transporturi.”, spunea atunci premierul.
Imposibil! Pe teren sunt probleme. Mari. Una dintre firmele contractate pentru forajele necesare întocmirii studiului de fezabilitate a renunțat la proiect (fie nu avea capacitatea tehnică cerută de realitățile din teren, fie nu ar fi fost plătită de stat pentru lucrările deja făcute).
Citiți și: Pitești: Noi locuri de muncă!În întârziere este și partea de studiu pentru cele două capete ale viitoarei autostrăzi: Sibiu-Boița (10,3 kilometri) și Pitești-Curtea de Argeș (30,7 km). Termenul pentru încheierea părții respective a studiului de fezabilitate era luna iulie 2016. Termenul nu a putut fi respectat și a fost „mutat” la sfârșitul lui noiembrie.
Concluzionând, posibilitatea ca studiul de fezabilitate să (mai) fie gata la sfârșitul acestui an este nulă. ”E foarte greu de estimat termenul final, sperăm să se intre în normalitate cât de repede. Este posibil să avem finalizate secțiunile la finele lunii martie 2017, sub rezerva secțiunii 3, cea mai grea.”, spune pentru Digi24 un oficial din Ministerul Transporturilor, care a preferat să-și păstreze anonimatul.