930×122 CAPRA 5

Arges

SMINTIȚI! ARGEȘENI BĂUȚI LA VOLAN

În urmă cu puțin timp Biroul de Presă al Poliției Județene a anunțat bilanțul acțiunilor desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore.

Citiți și: Șoferii au interzis. Nu ai voie să ai așa ceva la mașină

Potrivit sursei citate, pe parcursul unei zile poliţiştii Serviciului Rutier Argeş şi ai Biroului Rutier Piteşti au dat 170 de amenzi, în valoare totală de aproape 29.000 de lei. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 9 permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare.

Ca de obicei, în „plasa” polițiștilor rutieri au căzut și de această dată și șoferi băuți.

Citiți și: Apel atipic la 112! Polițiștii au fost cei care au sunat și au cerut ajutor

Unul dintre ei, M.D.M., în vârstă de 36 de ani, din Pitești, conducea un autoturism pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, pe raza comunei argeșene Bascov, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. I-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei și i s-a întocmit dosar penal.

Un alt șofer băut a fost oprit în trafic în orașul Ștefănești. În vârstă de 48 de ani, F.M., din localitate, a fost amendat cu 945 de lei și a rămas fără permis auto pentru următoarele 90 de zile. (Foto: Arhivă)

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90