New Profesional Consult 930 x 122

învățământ

profesori_cancelarie

TITULARIZARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT: INFORMAȚII COMPLETE DESPRE CONCURS

Astăzi, de la ora 10, se va desfășura proba scrisă a concursului de ocupare a posturilor didactice sau a catedrelor vacante ori rezervate din învățământul preuniversitar. În cele 91 de centre de concurs constituite la nivel naţional sunt aşteptaţi să participe peste 32.000 de candidaţi care au obţinut cel puţin nota 5 la inspecţiile speciale sau la probele practice în perioada 26 mai-27 iunie.

Citiți și: Argeș. Titularizare – Notele profesorilor, după contestații

Potrivit Ministerului Educației Naționale, au fost publicate 4.761 de posturi didactice sau catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (2.699 în mediul urban şi 2.062 în mediul rural). Un număr mare de candidaţi s-a înregistrat la specializări precum educatoare/profesori pentru învăţământ preşcolar (4.985), învăţători/profesori pentru învăţământ primar (3.963), limba şi literatura română (3.083), educaţie fizică (2.676) şi limba şi literatura engleză (2.254). Cele mai multe locuri vacante sunt pentru posturile didactice de educatoare/profesori pentru învăţământ preşcolar (1.165), învăţători/profesori pentru învăţământ primar (867), educaţie muzicală specializată (344) şi limba engleză (223).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare) candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 la ambele probe. Eventualele contestații la proba scrisă vor putea fi depuse la inspectoratele școlare pe 25 iulie până la ora 21 și pe 26 iulie până la ora 15.

Citiți și: VIDEO: Cum se face prioritizarea la vaccinare în învățământ

Ministerul Educației Naționale precizează că repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată va fi făcută în şedinţe publice organizate de centrele de concurs pe 31 iulie şi 1 august, iar a candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată, pe 4 și 5 august.

Donaris 555×222

Comentarii

570 X 90 POSADA 3