930X122 MAIA

Arges

UN NOU SCANDAL DE CORUPȚIE ÎN POLIȚIA ARGEȘEANĂ

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) fac activități de urmărire penală faţă de 4 agenţi de poliţie rutieră din Pitești, angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!

Potrivit DGA, acuzațiile sunt următoarele: efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; fals intelectual şi complicitate la fals intelectual.

„În perioada august 2015 – aprilie 2016 agentul de poliţie R.B.C. a administrat o societate comercială, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu referitoare la incompatibilităţile stabilite de statutul poliţistului, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite. La data de 10.02.2016 R.B.C. nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că nu a dispus măsuri de constatare și sancționare a unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice comisă de un conducător auto, ajutându-l pe colegul său de echipaj, O.G.A., să întocmească în fals procesul verbal de constatare și sancționare a acestei contravenții.

Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!

De asemenea, în zilele de 16.08.2015 și 18.10.2015 R.B.C. le-a cerut colegilor săi B.I.Ș. și B.R., care se aflau în timpul programului, să transporte până la ieșirea din Pitești cu autoutilitarele de serviciu doi șoferi angajați ai societății comerciale pe care R.B.C. o administra în fapt. Aici, cei doi agenți, folosindu-se de calitatea lor de polițiști rutieri, au oprit participanți la trafic, participanți cărora le-au cerut să-i „ia la ocazie” pe cei doi șoferi.

Agentului de poliție R.B.C., începând cu data de 16.05.2016, i-au încetat raporturile de serviciu, la cerere.”, informează Direcția Generală Anticorupție.

Conform sursei citate, ca urmare a probatoriului administrat, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpații R.B.C. și O.G.A. pentru o perioadă de 30 zile.

Pe aceeași temă citiți aici: http://epitesti.ro/stiri/justitie/scandal-de-coruptie-in-politia-arges/. (Foto: Arhivă)

Eurial 555 x222
eurial 570×90