930 x122 grota rece

declaratii

finante_publice_arges

TERMENUL DE DEPUNERE A DECLARAŢIILOR ANUALE DE VENIT SE PRELUNGEŞTE

Termenul pentru depunerea declaraţiilor anuale de venit în cazul persoanelor fizice se prelungeşte cu o zi, până luni, 26 mai inclusiv, în condiţiile în care în acest an termenul prevăzut în Codul Fiscal – 25 mai – cade într-o zi nelucrătoare.

Citiți și: Mai mulți bani pentru milioane de români din 2025: Categorii de venituri majorate

Potrivit calendarului obligaţiilor fiscale pentru luna mai 2014, publicat pe site-ul Administrației Județene a Finanţelor Publice Argeş, până la data menţionată persoanele fizice care obţin venituri supuse declarării trebuie să depună declaraţiile anuale privind veniturile realizate în anul anterior (formularul 200 pentru venituri realizate în România, respectiv formularul 201 pentru venituri realizate în străinătate).

Persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente care în anul anterior au realizat pierderi sau care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal sau cele care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior trebuie să depună odată cu declaraţia privind venitul realizat şi declaraţia privind venitul estimat/norma de venit (formularul 220 pentru cei care desfăşoară activitate individual, respectiv formularul 223 pentru asocieri).

Citiți și: ANAF, sancțiuni de infarct!

De asemenea, persoanele fizice care obţin venituri din activităţi agricole trebuie să depună declaraţia 221 pentru anul în curs, iar persoanele fizice care au realizat în anul 2013 venituri din salarii şi asimilate salariilor pot depune formularul 230 („Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”).

 

HerasMed (555 x 222 px)
570 X 90 CAPRA 3