Donaris 930 x 122

incendiu

Tren CFR în flăcări pe ruta dintre Pitești și București

Tren CFR în flăcări pe ruta dintre Pitești și București

Citiți și: Alertă! Incendiu într-o gospodărie din Argeș

În această dimineață, un incendiu s-a produs la locomotiva unui tren al SNTFC CFR Călători.

Acesta se afla pe secția de circulație 101 București-Pitești, între stațiile Fusea și Titu.

Citiți și: Este din nou incendiu în Argeș. Un bărbat are nevoie de ajutor

,,Detașamentul Titu intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, iar Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița cu un echipaj.

Echipajele de la Detașamentul Titu au ajuns la fața locului, incendiul se manifestă la compartimentul motor al locomotivei. Se lucrează la localizare și lichidare”, a transmis ISU Dâmbovița, transmite clubferoviar.ro

Trenul este operat de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători.

Ca de obicei, responsabilii CFR Călători nu folosesc cuvântul ,,incendiu”, ci expresia ,,degajare de fum”, notează sursa citată.

Iată comunicatul dat publicității de operatorul feroviar de stat:

,,În cursul acestei dimineți, între stațiile Fusea-Titu s-a produs o defectare tehnică cu degajare de fum la locomotiva trenului R 9024 Pitești – București Basarab.

Tren CFR în flăcări pe ruta dintre Pitești și București

Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție care s-a deplasat la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum.

Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol.

Trenul staționează până la reluarea circulației în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”.

Foto articol: clubferoviar.ro

Foto principal: Descriptiv/digi24.ro

Kaia 555×222
New Profesional Consult 570×90