930×122 CAPRA 5

angajati

Un nou tip de concediu pentru angajați!

Un nou tip de concediu pentru angajați!

Citiți și: Exclusiv/Breaking! IMPAS la Dacia

Lista actuală a concediilor medicale pe care le pot primi salariații va fi extinsă, potrivit unui proiect ce a primit votul favorabil al senatorilor, astfel încât să se adauge și unul destinat celor care îngrijesc persoane ce îndeplinesc criterii de încadrare în grad de handicap, ce se află la prima astfel de solicitare.

Concediul va putea fi de cel mult 30 de zile și se va acorda doar celor ce au fost angajați cel puțin șase luni în ultimul an.

Citiți și: Beneficii pentru angajați!

Pentru a putea cere un astfel de concediu, salariatul care îngrijește o persoană cu dizabilități va trebui s-o însoțească, cu acordul acesteia, la evaluările medicale de specialitate, investigaţii şi evaluarea psihologică, ce sunt necesare întocmirii dosarului de încadrare în grad de handicap.

Totodată, va trebui să fie prezent și la evaluarea realizată de Serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

De fapt, acest concediu medical va putea fi cerut în perioada cuprinsă între data eliberării scrisorii medicale tip de la medicul de familie şi data eliberării certificatului de încadrare în gradul de handicap.

Indemnizația aferentă concediului pentru îngrijirea unei persoane cu dizabilități va fi de 85% din baza de calcul, care, potrivit OUG 158/2005, este, de principiu, media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni.

New Profesional Consult-555×222
HerasMed (570 x 90 px)