UPDATE: Hoț din Argeș, în libertate. ”Împotriva bărbatului a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a transmis în urmă cu puțin timp Poliția Argeș. Asta înseamnă că individul este în libertate, asupra lui fiind instituite anumite restricții.
Decizia a fost luată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Piteşti și colegii lor de la Secţia de Poliţie Rurală Lunca Corbului, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, au depistat şi reţinut un bărbat de 42 de ani, din comuna argeșeană Bârla.
Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2018, ar fi furat un autoturism Dacia în cartierul piteștean Găvana.
”Autoturismul a fost găsit şi restituit persoanei vătămate. Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”, informează Poliția Argeș. (Foto: descriptiv)









