263×587 MAIA

URGENȚĂ ÎN ZONA CUMPĂNA

Urgență în zona Cumpăna. Precipitațiile de ieri au creat probleme în partea de nord a județului Argeș, fiind nevoie de intervenția pompierilor.

Azi noapte, în jurul orei 0:30, un echipaj cu o autospecială de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș a intervenit în comuna Arefu, în zona Cumpăna.

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

Intervenția a fost pentru degajarea unui autoturism care rămăsese blocat în noroi pe un drum forestier, ne informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.

În autoturism se aflau patru tineri (două fete și doi băieți), care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. După deblocare, mașina a fost însoțită de echipajul de pompieri până într-o zonă sigură, transmite sursa citată.

Pompierii au intervenit ieri după-amiază, în jurul orei 18, și pe strada Negru Vodă din municipiul Curtea de Argeș pentru evacuarea apei acumulate în urma precipitațiilor în subsolul unei clădiri în care funcționează un birou notarial. Cu ajutorul motopompei, s-au evacuat aproximativ 3 metri cubi de apă.

570×90 MAIA
Eurial 263×587