O misiune dificilă este în desfășurare în Masivul Făgăraș, după ce un bărbat de 43 de ani, din județul Hunedoara, a căzut, sâmbătă după-amiază, de pe Vârful Lespezi, în direcția Căldării Berbecilor, de la o diferență de nivel de aproape 500 de metri.
Din nefericire, acesta a decedat în urma impactului.
Potrivit informațiilor transmise de Ion Sănduloiu, reprezentant Salvamont Argeș, s-a încercat inițial extracția trupului cu elicopterul, însă misiunea a fost întreruptă din cauza condițiilor meteo și a apariției altor intervenții urgente în zona Sibiu.
„Din păcate, după o realimentare toată operațiunea cu elicopterul s-a sistat la căderea întunericului”, a precizat Ion Sănduloiu.
În cursul zilei de duminică, intervenția continuă terestru, în condiții extrem de dificile.
„Astăzi vremea este foarte închisă, cu plafon sub 1.800 de metri, astfel că intervenim terestru, cu 18 salvatori montani.
S-a început urcarea din Vlea Topologului, urmând ca evacuarea să se faca pe un hățaș ciobănesc până în Izvorul Negoiului și apoi la confluența cu pârâul Scara, operatiune care va dura foarte mult.”, a adăugat Sănduloiu.
Reprezentanții Salvamont Argeș atrag atenția că perioada actuală este una extrem de periculoasă pentru drumețiile montane, din cauza zăpezii înghețate și a condițiilor instabile din zona înaltă.
Argeș: A căzut în gol sute de metri
„Vă reamintim că această perioadă este una foarte dificilă, pentru că zăpada este înghețată si nu permite accesul nici măcar cu colțari, nicicum <<gheruțe>>. Efectuați drumeții numai în zona joasă a muntelui, până la 1600 de metri altitudine.”, a transmis Ion Sănduloiu.
https://youtu.be/o_XD7DUDbPc
Imagini: Salvamont Argeș
Foto principal: Descriptiv








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti.jpg)






