930 x122 grota rece

crysis 3

CELE MAI TARI JOCURI VIDEO DIN 2013!

Pentru că 2013 se apropie de sfârșit, am pregătit o listă cu cele mai populare jocuri ale anului, apreciate şi jucate de gamerii din întreaga lume.

Citiți și: JOCURI VIDEO MAI PUȚIN CUNOSCUTE ALE ANULUI 2013

Crysis 3 – este jocul dezvoltat de Crytek care a uimit cu grafica sa revoluţionară. Rulează pe motorul CryEngine 3. Ca urmare a cerinţelor destul de mari rularea sa pe computere mai vechi reprezintă o provocare, dar e folosit şi ca benchmark pentru calculatoarele high-end. Povestea jocului este una destul de scurtă (5-6 ore), timp în care, însă, nu te plictisești.

GTA5 – cea mai mare popularitate din ultima perioadă îi revine cu siguranţă lui GTA 5, în principiu datorită libertăţii foarte mari pe care o are jucătorul. Deşi nu a apărut încă pe PC, a urcat foarte repede în topuri şi în preferinţele gamerilor, surclasând multe dintre titlurile deja cunoscute.

Battlefield 4 – succesorul lui Battlefield 3 a venit pe un nou motor de joc, Frostbite3, ceea ce înseamnă o grafică îmbunătăţită, mai multă distrugere a mediului şi o experienţă de joc nouă. Singurul minus de care suferă este sindromul ,,deschiderii ușilor’’, care te obligă să deschizi fiecare ușă pe care o întâlnești. Mulţi ar spune că seamănă foarte mult cu Bf3, dar știţi vorba aceea Dacă ceasul nu-i stricat, nu îl da la reparat.

Call of Duty Ghosts – noul joc din serie cu siguranţă nu dezamăgeşte, aşa cum spun mulţi hateri ai seriei, chiar dacă cerinţele sunt cam mari. Deşi este dezvoltat pe acelaşi motor ca şi predecesorii săi, Ghosts aduce o nouă poveste mai mult decât captivantă, cu un câine ca tovarăş de acţiune, schimburi de focuri în spaţiu şi un pământ ca după apocalipsă.

Assassin’s creed 4: Black Flag – Jocul la care au lucrat foarte mulţi români aduce o pată de culoare seriei. AC4 este foarte apreciat de fani pentru ideea pirateriei, dar, în acelaşi timp, criticat pentru repetitivitatea campaniei single-player.

Metro Last Light –peripețiile lui Artyom continuă în Moscova distrusă de un război nuclear. Cu o poveste mult mai captivantă decât în prima parte, jocul continuă să ne surprindă plăcut cu un gameplay care te face să foloseşti mai puţin armele şi mai mult creierul.

Outlast – Red Barrels, creatorii seriilor Prince of Persia, Assassin’s Creed si Splinter Cell, au realizat şi de această dată o capodoperă. Este pur şi simplu înspăimântător! Nu îl poţi juca mai mult de 5-10 minute fără să-i pui pauză pentru a te linişti din sperietură! Deşi tinde să devină repetitiv, are farmecul lui. Jocurile menționate sunt într-o ordine aleatorie.

Alături de ele mai pot sta şi Dishonored, Tomb Raider 2013, Max Payne 3, Bioshock Infinite, Batman Arkham Origins şi multe altele care cu siguranţă ne-au depăşit aşteptările.

555×222 grota rece
eurial 570×90